Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Procurorii din județul Neamț au deschis un dosar penal pentru braconaj după ce un localnic din comuna Tarcău a găsit vineri, sub un pod, mai mulți saci plini cu resturi animale, relatează Ziar Piatra Neamț. Cetățeanul a anunțat autoritățile, iar în urma anchetei s-a descoperit că un urs a fost ucis, tranșat apoi pus în saci de plastic și aruncat la marginea pădurii, pe malul unui pârâu.
Zona în care au fost găsiți sacii se află pe raza unui fond de vânătoare gestionat de Direcția Silvică Neamț. În saci s-a găsit un cap, blană, 4 labe, coloană cu coaste, viscere, aparținând unui exemplar de urs brun matur. Autoritățile au stabilit că paguba se ridică la 40.000 euro, iar pedeapsa pentru braconaj este de închisoare de la 6 luni la 3 ani, sau amendă.
Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bicaz, transmite purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț, Georgiana Pușcașu.
Ursul brun este una dintre speciile protejate, la care vânarea este permisă doar pe bază de derogare obținută de la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor în baza unei documentații întocmite conform prevederilor unor acte normative în vigoare, în situații extreme – vătămări produse unor persoane, pagube însemnate produse în mod repetat, pericolul producerii unor accidente în intravilanul localităților.
Direcția Silvică Neamț nu a solicitat derogări pentru vânarea unor exemplare de urs brun pe nici unul dintre fondurile cinegetice pe care le gestionează în cursul ultimilor trei ani, anunță autoritățile din Neamț.
Sursa foto: Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor / Facebook
unde e comunicatul ministrului urs?
Oare cum se evalueaza un urs la un astfel de pret? Avea cumva buzunarele burdusite de euro ?
Prințișorul acela cât a plătit pentru ursul ucis ? A, la el nu se pune, pentru că ”a fost invitat” de știm noi cine.
Twin Peaks piatra neamt
Mercedes Urs
40.000 de coco,cât de naivi ne credeți, doar dacă nu cumva avea blana de haur!😀 ori poate nu a fost virgula pusă bine.