Home » Analize » NASA va face „tot posibilul” pentru a-l ajuta pe Tom Cruise să-şi realizeze filmul în spaţiu, cu ajutorul lui Elon Musk, patronul SpaceX

NASA va face „tot posibilul” pentru a-l ajuta pe Tom Cruise să-şi realizeze filmul în spaţiu, cu ajutorul lui Elon Musk, patronul SpaceX

NASA va face "tot posibilul" pentru a-l ajuta pe Tom Cruise să-şi realizeze filmul în spaţiu, cu ajutorul lui Elon Musk, patronul SpaceX
sursa foto: Facebook/ Tom Cruise
Ascultă articolul

NASA speră „să inspire o nouă generaţie de exploratori” ajutându-l pe Tom Cruise să-şi realizeze filmul în spaţiu. La începutul lui mai, agenţia spaţială a confirmat că va colabora cu actorul şi SpaceX, societatea lui Elon Musk, la un lungmetraj la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale. Site-ul Deadline a dezvăluit că regizorul Doug Liman s-a alăturat proiectului, transmite News.ro.

- articolul continuă mai jos -

Miercurea trecută, când ar fi trebuit să fie lansată capsula Crew Dragon, administratorul NASA Jim Bridenstine a confirmat că agenţia va face tot posibilul pentru a-l ajuta pe actorul american să-şi realizeze visul.

„Oamenii nu fac decât să vorbească acum de Tom Cruise”, a spus Elon Musk în timpul unei transmisiuni în direct de la lansarea care a fost reprogramată din cauza condiţiilor meteorologice dar realizată cu succes sâmbătă.

„Răspunsul este da, ne place că Tom Cruise va zbura către Staţia Spaţială Internaţională pentru a face un film acolo. Susţin acţiunea. Vom face tot posibilul pentru ca acest lucru să se întâmple”.

„Dacă putem face ca Tom Cruise să inspire un copil să se înroleze în Marină şi să devină pilot, de ce nu am face la fel pentru a deveni viitorul Elon Musk”, a adăugat el, referindu-se la „Top Gun”, clasicul film care l-a inspirat să-şi aleagă viitoarea meserie. „Avem nevoie de asta. Avem nevoie de o nouă generaţie cu mulţi Elon Musk”.

Proiectul cnematografic, care este în pregătire, nu va fi unul din franciza „Misiune: Imposibilă”. Niciun studio nu s-a alăturat până acum proiectului. Până atunci, Tom Cruise va fi pe afişul „Top Gun 2”.

sursa foto: Facebook/ Tom Cruise

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole