G4Media.ro

NASA amână până în 2026 misiunea Artemis care urmează să ducă din…

Sursa foto: Facebook/NASA

NASA amână până în 2026 misiunea Artemis care urmează să ducă din nou oameni pe Lună după mai bine de 50 de ani / Călătoria va fi o ştafetă între mai multe nave spaţiale în spaţiu

NASA a anunţat marţi o nouă amânare pentru programul său Artemis, programând pentru 2026 prima aselenizare a unui astronaut după mai mult de jumătate de secol, în condiţiile în care navele spaţiale ale SpaceX, compania lui Elon Musk, şi Lockheed Martin, precum şi ale altor contractori se confruntă cu probleme de dezvoltare, informează News.ro, care citează Reuters.

Primele două misiuni Artemis ale agenţiei spaţiale americane care implică astronauţi au fost amânate fiecare cu aproape un an, în urma unor întârzieri menite „să ofere echipelor Artemis mai mult timp pentru a rezolva provocările”, a anunţat Bill Nelson, administratorul NASA, în cadrul unei conferinţe de presă.

Artemis 3, prima aselenizare cu echipaj uman în cadrul programului care utilizează nava Starship a companiei SpaceX, este acum programată pentru septembrie 2026, după ce anterior era planificată pentru sfârşitul anului 2025, a precizat NASA.

Precursoarea acestei misiuni de aselenizare, Artemis 2, a fost, de asemenea, amânată, fiind planificată acum pentru septembrie 2025, a precizat NASA. Artemis 2 implică patru astronauţi care zboară în jurul Lunii şi înapoi la bordul capsulei Orion, construită de Lockheed.

Noul calendar „recunoaşte provocările foarte reale de dezvoltare cu care s-au confruntat partenerii noştri din industrie”, a declarat Amit Kshatriya, şeful strategiei de explorare a Lunii şi a planetei Marte de la NASA.

Călătoria astronauţilor NASA către Lună va fi o ştafetă între mai multe nave spaţiale în spaţiu, lansate iniţial de pe Pământ la bordul Orion, apoi transferate în spaţiu către sistemul Starship al SpaceX, pentru a merge şi a reveni de pe suprafaţa lunară.

Problemele şi investigaţiile în jurul scutului termic al lui Orion, învelişul care îi protejează pe astronauţi de căldura revenirii în atmosfera terestră, precum şi a bateriilor şi sistemului electric al navei spaţiale se numără printre motivele întârzierilor, a declarat Kshatriya.

Orion a fost lansată pentru prima dată în spaţiu în 2022, fără oameni la bord, în cadrul misiunii Artemis 1 a NASA, care a marcat primul zbor al puternicei rachete Space Launch System a agenţiei.

SpaceX, deşi a testat lansarea Starship din Texas, se confruntă în continuare cu o listă lungă de sarcini înainte ca nava să ducă astronauţii pe Lună. Aceasta trebuie să demonstreze că poate andoca şi realimenta pe orbită cu alte nave Starship „cisternă”, un proces inerent proiectului său de a transporta astronauţi oriunde dincolo de orbita Pământului. Kshatriya a calificat aceste proiecte drept „extrem de provocatoare”.

Jessica Jensen, vicepreşedintele SpaceX pentru operaţiuni cu clienţii şi integrare, care a participat, de asemenea, la discuţia cu reporterii, a minimalizat provocările legate de transferul de combustibil. SpaceX a demonstrat evenimente similare de andocare pe orbită cu ajutorul capsulei sale Crew Dragon, a declarat Jensen. Ea a spus că vor fi necesare 10 lansări ale Starship pentru a umple nava „cisternă” Starship care va acţiona ca o staţie orbitală de combustibil. Nava Starship „lander” va face plinul acolo înainte de a trimite oameni pe Lună.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...