Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Premierul indian Narendra Modi le-a cerut duminică concetăţenilor săi şi întreprinderilor să-şi modereze consumul de combustibil şi să reintroducă telemunca pentru a reduce cererea de benzină şi motorină (combustibili fosili), în contextul în care creşterea vertiginoasă a preţurilor mondiale la energie, ceea ce pune presiune pe rezervele valutare ale ţării, relatează Reuters.
Persoanele fizice şi companiile ar trebui să acorde prioritate revenirii la munca de acasă şi la reuniunile online, practici adoptate pe scară largă în perioada de vârf a pandemiei de COVID-19, a declarat Modi, afirmând că toate acestea vor fi în beneficiul naţiunii.
Modi a subliniat că preţurile ridicate la hidrocarburi pe pieţele mondiale obligă India să-şi conserve rezervele valutare prin limitarea consumului de produse petroliere.