Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Muntele Athos a fost închis vizitatorilor în contextul pandemiei de coronavirus. Decizia a fost luată, joi, de poliția Muntelui Athos, ca măsură de prevenire a infectării cu coronavirus, scrie Greek Reporter.
Astfel, reprezentanții poliției au anunțat că niciun vizitator sau pelerin nu va avea acces pe Muntele Sfânt până pe 30 martie.
Singurii care vor avea în continuare acces sunt cei care lucrează sau stau în mănăstirile ortodoxe și schiturile de Muntele Athos.
Decizia vine la scurt timp după ce în Grecia slujbele religioase au fost suspendate, ca măsură de combatere a coronavirusului.
sursa foto: Around the Globe
Donații primesc in perioada asta?
Cum, Jizz-us asta chiar nu- protejeaza deloc, le-o da asa, ca la PSD?
Probabil ca este pedepsit la el in camera pentru faptul ca a cauzat toata chestia asta cu COVID-19… Stia foarte bine ca treaba era programata pentru 2034, dar deh… baiatul are decat 2020 de ani… mai are de invatat.
(r) adu de la afumati ?
Biblia apocrifa , manuscrisele de la Marea Moarta.
B MM ?