Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Potrivit unui comunicat al ISU Harghita, în curtea Protopopiatului Ortodox din Miercurea-Ciuc, s-au descoperit, în timpul unor lucrări,140 de cartuşe care provin, cel mai probabil, din al Doilea Război Mondial, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Târgu Mureș.
Cartușele au fost ridicate de echipa pirotehnică a ISU Harghita și transportate şi depozitate în condiţii de siguranţă într-un depozit special amenajat pentru a fi ulterior distruse.
Pompierii harghiteni le recomandă cetăţenilor ca, în cazul descoperirii unor elemente de muniţie, să anunţe imediat autorităţile, la numărul de urgenţă 112, să nu le atingă sau să le mişte, să nu le introducă în foc sau să le ducă la fier vechi.