Home » Sportz » MotoGP: Francesco Bagnaia (Ducati), învingător în Marele Premiu al Thailandei

MotoGP: Francesco Bagnaia (Ducati), învingător în Marele Premiu al Thailandei

MotoGP: Francesco Bagnaia (Ducati), învingător în Marele Premiu al Thailandei
Francesco Bagnaia / Sursa foto: Captură video
Ascultă articolul

Pilotul italian Francesco Bagnaia (Ducati) a câştigat Marele Premiu al Thailandei la MotoGP, disputat duminică pe circuitul de la Buriram, obţinând cu această ocazie a noua sa victorie de la debutul sezonului la clasa regină a Campionatului Mondial de motociclism viteză, transmite Agerpres.

Bagnaia, plecat din pole position, a fost cronometrat în 43 min 38 sec 108/100 la capătul celor 26 de tururi de circuit, devansându-l cu 02 sec 905/100 pe spaniolul Jorge Martin (Ducati-Pramac) şi cu 03 sec 800/100 pe compatriotul acestuia Pedro Acosta (GasGas-Tech3).

- articolul continuă mai jos -

Jorge Martin a rămas lider al clasamentului general al piloţilor după această cursă, cu un avans de 17 puncte faţă de Francesco Bagnaia, cu două etape înainte de finalul sezonului.

La clasa Moto2, victoria a revenit spaniolului Aron Canet (Kalex), urmat de japonezul Ai Ogura (Boscoscuro), care şi-a asigurat matematic titlul de campion mondial.

Cursa de la Moto3 a fost câştigată de columbianul David Alonso (CF Moto), care a scris istorie obţinând a 12-a sa victorie din acest sezon la categoria cea mai mică a motociclismului viteză.

Alonso a depăşit astfel recordul de unsprezece victorii într-un sezon stabilit anterior de italianul Valentino Rossi, legenda acestui sport.

Următoarea etapă a Campionatului Mondial de motociclism viteză, Marele Premiu al Malaeziei, va avea loc pe 3 noiembrie.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole