G4Media.ro

Moscova susține că forțele ruse au omorât cinci persoane, presupuși „sabotori ucraineni”,…

Sursa foto: Ministry of Defense of the Russian Federation (eng.mil.ru)

Moscova susține că forțele ruse au omorât cinci persoane, presupuși „sabotori ucraineni”, care încercau să treacă granița în Rusia

Oficialii militari ruși au declarat că cinci persoane care au încercat să treacă granița Rusiei au fost ucise, informează Reuters și The Guardian.

Oficialii ruși au spus că trupele și polițiștii de frontieră ruși au împiedicat „sabotorii ucraineni” să încalce granița comună, potrivit posturilor TV rusești, citate de Reuters. Mai multe vehicule armate ucrainene au fost distruse în regiunea Rostov din Rusia, potrivit rapoartelor Moscovei.

Potrivit agenției de presă Interfax, ciocnirea a avut loc în jurul orei 6:00 dimineața (ora Moscovei) în regiunea Rostov, lângă granița dintre Rusia și Ucraina.

Polițiștii de frontieră FSB au descoperit un presupus „grup de sabotaj” din armata ucraineană și au cerut ajutor din partea districtului armatei de sud al Rusiei.

O unitate a armatei ruse a distrus două vehicule ale armatei ucrainene despre care se presupune că ar fi trecut granița trăgând cu arme antitanc, potrivit unui comunicat oficial remis Interfax.

Sursa foto: Ministry of Defense of the Russian Federation (eng.mil.ru)

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

23 comentarii

  1. Deja sunt obositor de penibili rușii ăștia cu scenariile lor expirate, vechi de peste jumătate de secol. Au copiat in mod absolut jenant pretextul de război conceput de naziști pt a justifica invadarea Poloniei. Ucraina nu are altceva de făcut decât sa atace statul ale cărui forte armate sunt dispuse la granita, pregătite de invazie. Probabil ca știrile astea sunt doar pentru proprii cetateni, pentru ca in rest nu-i crede nimeni.

  2. DECI, A INCEPUT .

  3. Gloanțele au întrat în spate dar nu mai contează…

  4. Un semn bun , cred ca in curand incepe spectacolul ….

    • lasa mai bine sa nu inceapa, nu?

  5. ca sa vezi surpriza mare, ucraina a atacat armata de eliberare, nu invers

  6. Va dati seama cat de spalati pe creier sunt rusii, daca chiar cred ca o tara inconjurata de un Goliat nu gaseste altceva mai bun de facut decat sa planteze o duzina de bombe pe teritoriul advers. Dar fix cand e incercuita, nu o luna mai devreme, nu o luna mai tarziu.

  7. Gleiwitz 2.0… doar au invatat si rusii ceva de la taica Adolf, nu? Incepand cu Stalin si continuand cu ciracul lui Putin…

  8. Daca trecea acel „grup de sabotaj” rusia era istorie :)))) Sa vedem ce urmeaza sa mai inventeze.
    Probabil rusii fac astfel de comunicari pentru analfabetii lor functionali.

  9. Scria pe fruntea lor asta nu ?

  10. Ha ha ha
    Cică „două vehicule ale armatei ucrainene despre care se presupune că ar fi trecut granița trăgând cu arme antitanc”.
    Trăgeau cu arme antitanc, în toate direcțiile, ca niște adevărați Rambo.
    Și sigur erau sabotori – aveau carnetul de sabotor ucrainean asupra lor.
    Ahahahahaha

    • Si eu rad incontinuu de cand am citit stirea. Ma mai opresc totusi atunci cand imi dau seama ca au murit niste oameni doar pentru ideile meschine ale unora ca putin…

    • Pai e clar ca erau sabotori! Ce, tu nu tragi cu armele antitanc trecand granita inainte sa sabotezi ceva?

  11. Dar niste poze cu placute ID ale sabotorilor nu au?Sa stim din ce unitate si gradul militar.
    altfel vor declara ca au respins cinci ofensive ,au ucis 2000 de militari dar…in Battlefield pe PS5.
    Am uitat,li s-a taiat macaroana la tehnologie …se joaca cu soldatei de plastic….

  12. Bravo, Rusia ! O veste excelenta pe azi.

  13. Bravo, Rusia! O veste excelenta pe azi.

  14. Tipic rusesc anunțul ,poate doar copii de grădiniță ar crede așa ceva.De la antigel li se trage rușilor 😂

  15. Incidentul de la Gleiwitz
    „La 31 august, 1939, o duzină de deţinuţi din lagărul de la Dachau au acceptat să îmbrace uniformele armatei poloneze şi să atace postul de radio german Sender Gleiwitz. Germania avea nevoie de un pretext pentru a declanşa cel de-al Doilea Război Mondial şi, pentru că un nou caz Sarajevo refuza să se producă, Hitler a ales să fabrice unul.
    În realitate, au fost mai multe astfel de incidente, orchestrate de germani, însă cel mai cunoscut rămâne incidentul Glewitz, în urma căruia postul de radio a fost ocupat de „polonezi”. De fapt, aşa cum am precizat, a fost vorba despre deţinuţi îmbrăcaţi în uniformele armatei poloneze şi cărora li s-a promis libertatea în schimbul participării la misiune. Într-un final, serviciile le-au fost răsplătite cu gloanţe; cadavrele fiind desfigurate pentru a face imposibilă orice identificare ulterioară. O recompensă la care protagoniştii nu s-au aşteptat, dar care fusese hotărâtă din start – cinic, Reinhard Heydrich, le-a dat numele de cod de „conserve”.”
    Crede cineva ca cei 5 „sabototi” impuscati de rusi pot fi identificati?