G4Media.ro

Moscova amenință cu o reacție „adecvată” în cazul escaladării situației din Transnistria

Foto: Eugen Tomac / Facebook

Moscova amenință cu o reacție „adecvată” în cazul escaladării situației din Transnistria

Ministerul rus de Externe susține că deține informații privind concentrarea formațiunilor militare ucrainene în apropiere de regiunea transnistreană a R.Moldova și amenință că va reacționa „adecvat” în cazul în care forțele ucrainene vor pune la cale o „provocare”. Afirmațiile au fost făcute de către viceministrul rus de externe, Mihail Galuzin, într-un interviu pentru agenția rusă TASS, citat de deschide.md.

„Există informații despre concentrarea formațiunilor militare ucrainene în apropiere de Transnistria. Situația în jurul acestei regiuni este cu adevărat complicată, noi ținem cont de evaluările conducerii de acolo. Deocamdată, potrivit declarațiilor liderului Transnistriei, V. Krasnoselski, un pericol direct de escaladare a situației nu există”, a declarat Galuzin.

Viceministrul rus de externe a mai spus că Moscova urmărește cu atenție situația de pe Nistru și ia în calcul orice scenariu privind evoluția evenimentelor.

„Cu toate acestea, nu ar trebui să existe îndoială că Forțele armate ale Rusiei vor reacționa adecvat la provocarea regimului de la Kiev, dacă aceasta totuși va avea loc și va asigura protecția conaționalilor noștri, a contingentului pacificator rusesc, a militarilor Grupului operativ al armatei ruse și a depozitelor de muniții din Cobasna. Orice acțiune care va pune în pericol securitatea acestora va fi percepută în raport cu dreptul internațional ca atac asupra Federației Ruse”, a spus oficialul rus.

Autoritățile rusești, potrivit lui Galuzin, se declară îngrijorate de statutul limbii ruse în R.Moldova, invocând că 80% din cetățeni, într-o anumită măsură, vorbesc limba rusă și aproximativ 1 milion de oameni folosesc rusa ca limbă de comunicare.

„În permanență atragem atenția autorităților moldovenești la discriminarea sistemică a populației vorbitoare de limba rusă. Cerem Chișinăului îndeplinirea angajamentelor internaționale în domeniul drepturilor omului”, a spus viceministrul de externe de la Moscova.

Autoritățile R.Moldova au cerut Rusiei în repetate rânduri să își retragă armata și munițiile de pe teritoriul R.Moldova și să nu se implice în treburile interne ale țării.

Pe parcursul anului, pentru 3.092 de cetățeni ruși a fost interzisă intrarea în R.Moldova. Aceștia, potrivit autorităților de frontieră, nu își puteau motiva scopul vizitei și, mai mult de atât, prezentau pericol pentru securitatea țării. Printre persoanele interzise au fost politehnologi ruși, reprezentanți ai autorităților din Rusia implicați în campaniile electorale din R.Moldova.

De menționat că Rusia aplică în raport cu R.Moldova tacticile de utilizare în război hibrid – Chișinăul fiind atacat în diverse forme: șantaj energetic, atac cibernetic, tentative de destabilizare prin organizarea protestelor în masă.

 

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Moscova să-și vadă de Rusia ei, că văd că intră prin granița rusească ucrainenii ca prin brânză, abia apoi să aibă ifose imperiale! 😏

  2. Nu cred ca Ucraina va ataca un stat suveran vecin, precum a făcut Rusia. Dar, dacă va fi atacată de rușii din Transnistria, probabil se va apara.

    • Cred că Chișinăul nu s-ar supăra prea tare dacă ucrainenii ar stârpi ocupația rusească de pe teritoriul ei. Chiar ar zice „diakuiu”.