
Moscova amână misiunile spațiale către Lună şi Venus
Două proiecte spaţiale importante ale Rusiei au fost amânate, conform preşedintelui Academiei Ruse de Ştiinţe, transmite vineri agenţia de știri DPA, citată de Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Într-un interviu acordat publicaţiei ruse Izvestia şi publicat vineri, Ghennadi Krasnikov a declarat că atât misiunea către Lună, cât şi cea către Venus vor fi amânate.
Krasnikov a declarat că staţia spaţială Luna-26 nu va fi lansată până în 2028 – în loc de 2027, cum era planificat iniţial.
Sarcina principală a misiunii Luna-26 este de a găsi locuri de asolizare adecvate pentru misiunile selenare ulterioare, la Polul Sud şi Polul Nord ai Lunii. Acestea sunt programate să fie lansate în 2029 şi 2030.
„Alţi trei-patru ani mai târziu, misiunea Luna-28 va aduce roci selenare înapoi pe Pământ”, a declarat Krasnikov pentru Izvestia.
Misiunea planificată către Venus va fi, de asemenea, amânată cu câţiva ani. Potrivit lui Krasnikov, staţia interplanetară Venus-D, operată automat, este programată să intre în funcţiune în
2036. Anterior, data fusese stabilită pentru 2031.
Scopul acestei misiuni este de a cerceta suprafaţa, atmosfera şi structura internă a planetei Venus.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.