Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
”CCR este într-o situație neconstituțională. Îi solicit președintelui CCR, Valer Dorneanu, să spună public astăzi dacă a informat Președinția că mandatul judecătorului Lăzăroiu a expirat. Dorneanu este în serviciul public și al Constituției, nu al unui partid”, arată europarlamentarul Monica Macovei într-un comunicat.
Macovei spune că președintele Iohannis ”trebuie să numească de îndată un nou judecător, pentru ca CCR să redevină constituțională, și să spună românilor dacă și când a fost informat de Dorneanu”.
Reamintim că G4Media.ro a scris vineri că CCR funcționează de două luni încălcându-și propria jurisprudență și, implicit, Constituția, după cum rezultă dintr-o decizie a Curții pronunțată în martie 2018. Unul dintre judecătorii CCR, Petre Lăzăroiu, se află în funcție de 10 ani, în condițiile în care în Constituție scrie că mandatele sunt de 9 ani. Lăzăroiu a fost numit în funcție în 2008 pe un rest de mandat și reinvestit în 2010, dar CCR tocmai a decis în martie că judecătorii nu pot adăuga un mandat întreg la un rest de mandat și că limita maximă este de 9 ani, așa cum prevede legea fundamentală. Prin urmare, din luna martie un judecător CCR funcționează ilegal și se pune în discuție însăși legalitatea constituirii Curții.
Foto: Pagina de Facebook Monica Macovei
Cât o fi băut înainte să emită afirmațiile!
Probabil doua trei kile de palinca,ii lipsesc hoascei nopțile bahice de la vilele SRI alaturi de Chior și paraliticul Coldea
Pudila, ti-ai umflat balonu’ pentru mitingul de sambata? Stii tu, ala pe care scrie cu rosu: PSD – Steal, Lie, Repeat!
Draga Ando 22 , cu ultimele cuvinte in engleza m-ai dat pe spate .
Cred ca se poate ceva mai rafinat .