Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Sorana Cîrstea (locul 18 WTA) a fost eliminată de la Wimbledon în turul al treilea, sâmbătă, la capătul unui meci extrem de disputat cu Linda Noskova (locul 12 WTA).
Cea mai bună rachetă a României părea să dețină controlul partidei după ce și-a adjudecat primul set în jumătate de oră. A urmat o prestație mai solidă a cehoaicei în cel de-al doilea și soarta calificării avea să se decidă în decisiv.
Elise Mertens provoacă o surpriză uriașă la Wimbledon în turul trei
Ultimul set a fost de-a dreptul dramatic. După ce a revenit la patru, Sorana Cîrstea a irosit o minge de meci pe serviciul Lindei și i-a permis cehoaicei să restabilească egalitatea și să producă break-ul pentru a prelua conducerea. Cîrstea nu a cedat și a trimis meciul într-un tiebreak-carusel pe care a 9-a favorită a turneului a reușit să-l adjudece.
Noskova a obținut calificarea în optimi după două ore și 18 minute, scor 2-6, 6-3, 7-6 (9).
În următorul act de pe iarba londoneză Linda Noskova o va înfrunta pe câștigătoarea duelului dintre Amanda Anisimova (locul 6 WTA) și Madison Keys (locul 22 WTA).
Campioana en-titre de la Wimbledon, eliminată de locul 32 WTA
România rămâne, odată cu eliminarea Soranei, fără reprezentantă la Wimbledon, după ce Begu, Cristian și Ruse fuseseră eliminate încă din primul tur.
Turneul de simplu feminin de la Wimbledon are loc în perioada 29 iunie – 11 iulie 2026, cu un premiu total pentru campioană de 3.6 milioane de lire sterline.