G4Media.ro

Monica Anisie, prima declarație după ce a ajuns la Ministerul Educației: Acest…

Foto: Captura Digi 24

Monica Anisie, prima declarație după ce a ajuns la Ministerul Educației: Acest mandat îl dedic tinerilor

“Acest mandat îl dedic tinerilor. Elevii deja mi-au scris mii de mesaje, sunt înnebuniți și părinţii, voi vedea cum voi împărţi lucrurile”, a declarat Monica Anisie în această dimineață, atunci când a ajuns la Ministerul Educației, transmite Digi 24. Profesoară de Limbă română la Colegiul Național Tudor Vianu din București, Anisie și-a anunțat intenția de a-și păstra orele la clasă, pe timpul mandatului de ministru.

Monica Anisie a venit la Minister însoțită de Daniela Bogdan – coordonator al lotului național de olimpici la Chimie, profesor de Chimie la Colegiul Național „Sf. Sava” din București și fost inspector școlar general în Minister, Jean Badea – fostul său director de cabinet în mandatul de secretar de stat deținut în 2016 de Anisie, în prezent șeful serviciului informatizare din cadrul Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB), și de Claudiu Săftoiu, fost șef SIE pentru o scurtă perioadă, în anii 2006-2007.

 

Foto: Captură Digi 24

 

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Un mandat scurt, care se termina cu o plecare definitiva.

    Da, exact ce fac tinerii din tara asta.

  2. Pamflet
    Mi s-a parut cam falsa si fortata doamna ministru cand a fost abordata de reporteri. Si a facut o afirmatie ,,acest mandat il dedic tinerilor” care nu inseamna nimic. Ar fi trebuit sa fie mai explicita. Sa inteleg ca va mai fi si un urmator mandat? Asa au fost si ceilalti ministri ai invatamantului. Au venit in minister convinsi ca ei detin afdevarul absolut, ca numai ei au dreptate si ca tot ce gandesc ei e cel mai bine. Ar trebui sa se gandeasca de 100 de ori onainte de a lua o masura si sa discute tot inainte cu toti factorii implicati in societate, nu numai cu sindicatele si cu niste fantomatice si nereprezentative asociatii de parinti. Invatamantul nu e numai pentru salariile si privilegiile profesorilor. Rolul invatamantului e de a forma caractere si specialisti. Ceea ce in prezent nu se intampla, copiii fiind invatati inca de la gradinita ca trebuie din prima zi sa duca un buchet de flori cat mai mare si mai frumos doamnei educatoare pentru a ,,se pune bine” cu aceasta. Apoi se continua cu tot felul de acte de coruptie pana la finalizarea facultatii. Scoala romaneasca nu te invata decat cum sa fii corupt, cum sa lingusesti pe cineva si cum ca adevarata valoare, munca si inteligenta nu sunt pretuite (vezi masura ca toti elevii trebuie sa intre la liceu, chiar daca nu iau 5 la evaluare). Mi-ar placea de exemplu ca printre primele masuri ale doamnei ministru sa fie:
    -Interdictia cadrelor didactice de primi flori sau absolut orice alt fel de cadouri, in absolut orice fel de ocazii.
    -Interdictia cadrelor didactice de a face meditatii cu elevii de la clasele din scolile la care predau.
    -Cel putin tezele semestriale sa fie realizate la minister, sa nu se lase libertate cadrelor didactice in realizarea subiectelor, deoarece e loc de abuzuri, in unele scoli subiectele sunt extrem de usoare iar in altele extrem de grele, in functie de interesul cadrului didactic. Deasemenea subiectele sa vina cu tot cu barem, iar ulterior subiectele si baremul sa fie publice.
    -Interdictia de a obliga elevii sa mearga in excursii si realizarea de controale serioase la locurile de cazare unde se consuma alcool si droguri, in cele mai multe cazuri cu stiinta sau chiar complicitatea organizatorilor. Sincer, in legatura cu doamna ministru nu am matri asteptari odata ce am auzit la ea exact ideile lui liviu pop (after school obligatoriu, o masa calda, sa intre toti la liceu si alte dintr-astea)
    Mi-a dat speranta insa cuvantarea domnului orban, care a vorbit despre reinventarea invatamantului profisiona

  3. Nu era corect gramatical daca ar fi spus:”Pe acest mandat il dedic tinerilor”, sau „acest mandat va fi dedicat tinerilor”?!