Moartea asistată va fi legiferată în Anglia și Țara Galilor după ce deputații au adoptat proiectul de lege

Persoanele aflate în fază terminală din Anglia și Țara Galilor vor avea dreptul la moarte asistată, într-o schimbare istorică de paradigmă, potrivit The Guardian.

După luni de dezbateri aprinse, parlamentarii au votat la limită în favoarea unui proiect de lege propus de Kim Leadbeater, membră a Partidului Laburist, care ar putea deveni lege în următorii patru ani.

Proiectul de lege, adoptat cu 314 voturi pentru și 291 împotrivă, o majoritate de 23 de voturi, a fost salutat de susținători drept „o zi care va intra în istorie, în care faptele au învins frica”.

Dezbaterea din parlament a fost dominată de apelurile emoționante ale opozanților care au cerut garanții mai stricte împotriva abuzurilor, îngrijorări din partea persoanelor cu dizabilități și avertismente legate de schimbarea fundamentală a rolului statului, căruia i se oferă astfel un drept asupra vieții și morții.

Premierul Keir Starmer a votat în favoarea proiectului, în timp ce parlamentarilor li s-a permis un vot liber de conștiință. Legea va ajunge acum în Camera Lorzilor, unde nu se așteaptă să fie blocată, deși oponenții au promis că vor continua lupta acolo. Aprobarea regală este așteptată până la sfârșitul anului.

Legea va permite persoanelor diagnosticate cu boli terminale, cu o speranță de viață de sub șase luni, să ceară moarte asistată, cu aprobarea a doi medici și a unui comitet format dintr-un psihiatru, un asistent social și un avocat senior.

Deschizând dezbaterea, Leadbeater a declarat că a venit momentul „să corectăm nedreptățile profunde ale actualului sistem și să oferim o alegere sigură și plină de compasiune celor aflați la finalul vieții”.

Deputata laburistă a precizat că „nu este o alegere între viață și moarte, ci o alegere despre cum să mori atunci când ți se apropie sfârșitul”. Ea a adăugat că respingerea proiectului „nu este un act neutru, ci un vot pentru menținerea status quo-ului… și mă îngrozește să mă gândesc că am putea fi aici peste alți 10 ani discutând aceleași povești”.

Persoane aflate în fază terminală și familiile lor au asistat la dezbatere din tribunele publice și de la un miting în fața parlamentului. Dame Esther Rantzen, bolnavă de cancer pulmonar în fază terminală, căreia Starmer îi promisese că va permite dezbaterea legii, a declarat că „nu a crezut niciodată că va apuca să vadă acest moment”.

„Nu va intra în vigoare în timpul vieții mele, nu voi mai trăi atât, dar sunt ușurată că va ajuta generațiile viitoare să aibă parte de o moarte demnă. Sunt uimită că am trăit să văd acest moment”, a spus ea.

Activiștii pentru drepturile persoanelor cu dizabilități, care au protestat în fața parlamentului, și mai mulți parlamentari au exprimat temeri că această lege ar putea duce la constrângerea unor persoane să-și grăbească sfârșitul.

Episcopul Londrei, Sarah Mullally, fostă șefă a serviciilor de asistență medicală din Anglia, a avertizat că serviciul va fi introdus într-un context cu numeroase riscuri pentru cei vulnerabili, pe fondul lipsei acute de servicii sociale și paliative.

„Nu împiedică persoanele aflate în fază terminală care se consideră o povară pentru familii să aleagă moartea asistată”, a spus ea. „Iar asta ar însemna să devenim o societate care finanțează integral un serviciu de asistență pentru sinucidere asistată, dar care finanțează doar o treime din îngrijirile paliative.”

Deschizând dezbaterea pentru opoziție, fostul ministru de externe James Cleverly a declarat că, deși este ateu, nu susține proiectul deoarece nu consideră că există suficiente garanții.

„Ni s-a promis un standard de aur, un set de protecții judiciare solide”, a spus el, invocând și preocupările exprimate de organizații profesionale precum Colegiul Regal al Psihiatrilor. „Nu sunt de acord cu afirmația că este acum sau niciodată și că respingerea acestui proiect înseamnă păstrarea status quo-ului. Nu este adevărat.”

Cabinetul a fost profund divizat în privința legii. Alături de Starmer au votat în favoare miniștri ca Rachel Reeves, Yvette Cooper, John Healey, Liz Kendall, Ed Miliband și alții. Printre opozanți s-au numărat Angela Rayner, Bridget Phillipson, Wes Streeting sau Jonathan Reynolds.

În Camera Lorzilor, lordul laburist Charlie Falconer va prelua conducerea procesului legislativ, având sprijin și din partea unor conservatori, precum Michael Forsyth și fostul ministru Alister Jack.

Dacă legea va fi adoptată de Lorz, implementarea efectivă va dura până la patru ani. Guvernul și NHS nu au stabilit încă dacă serviciul va fi public sau privat, sau dacă va fi gratuit la momentul utilizării.

Pacienții eligibili vor trebui să aibă o prognosticare clară de maximum șase luni de viață și să fie perfect conștienți psihic. Parlamentarii au respins totuși un amendament care ar fi interzis accesul la serviciu pentru cei care aleg moartea din sentimentul că sunt o povară pentru familie. Există însă sancțiuni penale pentru orice membru al familiei care va fi găsit că exercită presiuni asupra deciziei de a solicita moartea asistată.

Susținătorii legii au subliniat că nu mai pot permite continuarea actualei situații.

Deputatul laburist David Burton-Sampson a spus că, deși convingerile sale creștine l-au făcut să se opună inițial, mărturiile alegătorilor despre suferința rudelor i-au schimbat părerea.

„Acest proiect de lege are acum mai multe controale decât oricând. Dezbaterea durează de ani întregi, a trecut prin ore de analiză… Eu cred în alegere. Chiar dacă nu aș alege moartea asistată pentru mine, cred că trebuie să fie o opțiune pentru alții”, a spus el.

Mulți parlamentari au relatat povești personale dureroase, precum deputatul conservator Mark Garnier, care a povestit despre lunga suferință a mamei sale, bolnavă de cancer pancreatic. El a comparat experiența cu cea a unui constituent care a ales moartea asistată în Spania.

Siobhain McDonagh, deputată laburistă, a izbucnit în lacrimi povestind moartea surorii sale de cancer cerebral, exprimându-și temerea că viața surorii ar fi fost scurtată dacă o astfel de lege ar fi existat mai devreme.

Atât de pe băncile laburiștilor, cât și ale conservatorilor, au existat avertismente că legea ar marca o schimbare ireversibilă. Diane Abbott a afirmat că trebuie să fie vocea celor vulnerabili:

„Am venit în acest parlament să fiu vocea celor fără voce. Cine poate fi mai lipsit de voce decât cineva care, pe patul de moarte, simte că e o povară? Îi rog pe colegii mei să fie vocea celor fără voce încă o dată.”

Parlamentarii Tom Tugendhat (conservator) și Chi Onwurah (laburistă) au exprimat îngrijorări legate de schimbarea fundamentală a rolului statului, care primește astfel puterea de a decide viața și moartea.

Vicky Foxcroft, care demisionase recent în semn de protest față de tăierile de fonduri pentru persoanele cu dizabilități, a criticat proiectul în numele comunității de dizabilități: „Marea majoritate a persoanelor cu dizabilități și organizațiile lor se opun. Au nevoie să le reparăm sistemul de sănătate și asistență socială, nu să le oferim moarte asistată.”

Starmer, un susținător ferm al reformei, luase decizia de a vota încă de la început, dar nu a dorit să anunțe public poziția înainte de votul final.

Înainte de votul final, au fost adoptate și câteva amendamente propuse de opoziție. Unul interzice ca persoanele care refuză mâncarea și apa să fie considerate automat aflate în fază terminală, iar altul obligă ministrul sănătății să întocmească un raport privind starea îngrijirii paliative.