G4Media.ro

Mircea Bertea: Despre managementul acestei vacanțe toxice de primăvară pandemică

Mircea Bertea / Foto: Arhiva personala

Mircea Bertea: Despre managementul acestei vacanțe toxice de primăvară pandemică

Analiza este semnată de Mircea Bertea, Directorul Colegiului Național Pedagogic “Gh. Lazăr” din Cluj-Napoca, profesor asociat la Universitatea “Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca:

Știm că, în întreaga istorie a învățământului, vacanțele au fost așteptate cu interes și bucurie, fiind momente binevenite de odihnă și refacere intelectuală pentru învățăcei și, deopotrivă, și pentru cea mai mare parte a cadrelor didactice. Spun cea mai mare parte a cadrelor didactice pentru că, după cum iarăși se știe, deși au multe (și binemeritate) zile de concediu de odihnă într-un an școlar, cel puțin în prima treime a vacanței de vară, conducerile școlilor și personalul didactic și didactic auxiliar sunt solicitate să participe la organizarea și desfășurarea în condiții optime a examenelor naționale de sfârșit de ciclu, repectiv la evaluarea națională și bacalaureat, plus admiterea în licee și școli profesionale și la alte examene și concursuri specifice diferitelor tipuri de școli și licee și a certificărilor pe care școlile vocaționale le oferă absolvenților lor. Ceea ce înseamnă că, în mod obișnuit (cel puțin la licee și școli profesionale), personalul didactic nu poate intra vara în concediu decât începând cu a doua jumătate a lunii iulie.

Așadar, un calcul simplu și la îndemâna oricui (chiar și a sindicatelor din învățământ!) scoate cu claritate în evidență că, pentru a-și putea efectua cele 62 de zile lucrătoare de concediu la care au dreptul legal, cadrele didactice trebuie să fie în concediu de odihnă pe toată durata vacanțelor de iarnă și de primăvară ale anului școlar. La acestea adăugându-se, după cum am arătat mai sus, perioada din a doua jumătate a lunii iulie și toată luna august. Nu discutăm acum dacă e bine sau rău, dacă e corect sau mai puțin corect ca un cadru didactic să aibă atâtea zile de concediu. Spun doar că, implicat fiind în problemele școlii, cel puțin personalul didactic de la licee și colegii abia dacă-și poate efectua într-un an școlar toate aceste zile de concediu la care are dreptul legal. Repet, luându-și concediu pe perioada integrală a vacanțelor de iarnă și de primavară. Și ce rămâne de luat în vară, în lunile iulie și august. Cred că nu mai este necesar să demonstrăm că pe perioada vacanțelor de iarnă și de primavară, cu excepția unor situații cu totul particulare, cadrele didactice nici n-au cum să fie în activitate, nefiind organizate în aceste perioade nici cursuri, nici examene. Dimpotrivă, sunt perioade din an cu sărbători importante și cu zile libere la nivel național. Desigur, toate acestea se întâmplă în ani normali și cu oameni sănătoși. Din toate punctele de vedere (A se citi corelativ: etice/morale/educaționale!).

Am scris această lungă introducere pentru a se înțelege cât de aiurea pot apărea adresele repetitive de explicare a prevederilor OMEC 3558 din 29 martie a.c., un ordin de ”schimbare a schimbării” structurii anului școlar, amânat cam mult și poate un pic încâlcit, și, mai ales, cât de gratuite pot apărea disputele (adresele) dintre Ministerul Educației și Cercetării și cele două sindicate din învățământul preuniversitar (FSLI și ”Spiru Haret”), dispute pe marginea adreselor relative acestui ordin. O ”gâlceavă” cu adrese și răspunsuri succesive ale părților prezentate în detaliu pe acest site în perioada 1-3 aprilie a.c.

Ce ne surprinde în disputa minister-sindicate nu sunt argumentele invocate sau subînțelese de o parte și de cealaltă, corecte în principiu, cât jocul de rol al liderilor de sindicat care au dat dimensiuni de spectacol adreselor pe marginea acestui ordin, deși și ei au fost parte a luării deciziilor care au stat la baza ordinului de ministru în cauză. Și, se subînțelege, și  a adreselor MEC care au urmat.

Ca să fim foarte bine înțeleși: da, schimbarea structurii anului școlar în timpul anului școlar nu e în regulă. Ministerul are acum o scuză majoră: pandemia. Spre deosebire de situația de anul trecut, când un ministru al cărui nume este deja uitat, dedicând structura anului școlar 2020-2021 religiei și nu educației, a instituit două vacanțe de Paște, făcând astfel praf din punct de vedere educațional o lună de școală și fără ajutorul pandemiei. Cred că v-ați întrebat și d-voastră de ce nu putem avea o structură fixă a anului școlar de tipul: școala începe în ziua de luni a celei de-a doua săptămâni a lunii septembrie și se termină în ziua de vineri a celei de-a treia săptămâni a lunii iunie, spre exemplu, anul nemaifiind împărțit în semestre sau trimestre, cu o vacanță de iarnă și una de primăvară de câte două săptămâni, vacanța de primăvară nemaifiind legată de sărbătoarea Paștelui (Oricum și de Paștele catolic și de Paștele ortodox sunt zile libere la nivel național, deci și pentru școală). S-ar evita astfel și situația neobișnuită a unei a doua vacanțe de Paște în luna mai (ca în anul acesta), așadar, mult prea aproape de sfârșitul anului școlar și cu impact deosebit de negativ asupra învățării și a rezultatelor la examenele naționale. O structură a anului școlar fixată prin lege și nu la dispoziția vremelnicilor miniștri ai educației. Eventuala obiecție referitoare la lipsa vacanței de schi din februarie poate fi rezolvată prin redefinirea săptămânii de ”școală altfel” care să fie la dispoziția familiei și să poată fi programată individual în perioada noiembrie-mai, spre exemplu. O călătorie în străinătate sau în țară, o excursie, chiar și o săptămână de activitate cu familia pot fi integrate unei săptămâni de școală altfel. Chiar cu folos.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează