Home » Articole » Ministrul Muncii cere clarificări privind controlul ITM Bihor la asociația lui Viorel Pașca

Ministrul Muncii cere clarificări privind controlul ITM Bihor la asociația lui Viorel Pașca

Ministrul Muncii cere clarificări privind controlul ITM Bihor la asociația lui Viorel Pașca
Sursa foto: Mediafax
Ascultă articolul

Ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru, a cerut Inspecției Muncii clarificări privind controlul desfășurat de ITM Bihor în mai multe imobile ce aparțin Asociației Dumbrava DPG, fondată de bihoreanul Viorel Pașca, transmite MEDIAFAX.

„Datele Inspecției Muncii, transmise în această dimineață la solicitarea secretarului de stat Derzsi Akos, arată că DIICOT a cerut ITM Bihor, în data de 30 iunie a.c., să efectueze investigații privind existența contractelor individuale de muncă (CIM) pentru persoanele identificate, legalitatea încheierii, înregistrării și executării CIM, timpul de muncă și de odihnă, evidența orelor de muncă și a celor suplimentare, respectarea dispozițiilor privind salarizarea și plata drepturilor salariale, respectarea normelor privind securitatea și sănătatea în muncă, precum și orice alte aspecte relevante care intră în competența ITM Bihor”, transmite Ministerul Muncii, într-un comunicat.

- articolul continuă mai jos -

În urma controalelor și verificărilor realizate, la începutul lunii iulie, în 18 locații din Bihor, ce aparțin Asociației Dumbrava DPG 36 de persoane au fost identificate lucrând fără contracte individuale de muncă, motiv pentru care a fost aplicată o amendă în valoare de 1 milion de lei.

În acest context, Pîslaru a cerut șefului Inspecției Muncii, Mihai Ucă, să clarifice, deîndată, motivele pentru care ministerul nu a fost informat cu privire la solicitarea venită de la DIICOT, derularea controlului și rezultatele acestuia și să îi transmită o copie a Procesului verbal și o motivare privind rezultatele care au condus la această amendă.

De asemenea, în urma controalelor, ITM Bihor a sesizat și organele de urmărire penală pentru primirea la muncă persoanelor care munceau fără forme legale.

Mai mult, potrivit registrului de autorizări aflat la ITM Bihor, Asociația Dumbrava DPG nu figurează cu nicio activitate și niciun punct de lucru autorizat, nici în locațiile verificate, nici la alte adrese.

De asemenea, Pîslaru a cerut un raport privind controalele derulate pe aceeași temă de Inspecția Muncii și ITM-uri, începând din anul 2014 și până în prezent, respectiv modul de desfășurare a acestora, rezultatele și soluțiile stabilite de echipele de control.

La sfârșitul lunii iunie, DIICOT Bihor a descins în mai multe locații din județul Bihor, în cadrul unor percheziții legate de presupusa rețea de azile în cadrul căruia bihoreanul Viorel Pașca ar fi găzduit persoane aflate în situații vulnerabile. În urma descinderilor, peste 400 de persoane aflate în situații vulnerabile au fost transferate în centre autorizate de îngrijire din țară.

Cazul a generat vâlvă în spațiul public, existând reacții diverse ale unor figuri din sfera justiției, precum Procurorul General Cristina Chiriac,dar și zona politică, precum Alexandru Rogobete, fostul ministru al Sănătății din partea PSD sau actualul lider USR, Dominic Fritz.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole