Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunţat, duminică seară, că a dispus un control al Gărzii de Mediu la gropile de gunoi, având în vedere multitudinea de incendii care apar vara la multe dintre acestea. Ministrul afirmă că incendiile se produc pentru că deşeurile nu sunt tratate şi sortate cum ar trebui. De asemenea, Buzoianu a precizat că a trimis spre avizare o Hotărâre de Guvern pentru a întări capacitatea Gărzii de Mediu de a face controale, transmite News.ro.
”Am cerut un control tematic pe gropile de gunoi, pentru că, după cum bine ştiţi, vara apar incendii în toate gropilele de gunoi. Asta pentru că nu ajung la gropile gunoi materiale tratate aşa cum ar trebui să fie, sortate aşа cum ar trebui să fie, pentru că nu reciclăm câte materiale ar trebuit să reciclăm şi asta implicit duce şi la un pericol mai mare de incendii în vară. Urmează chiar mâine să anunţăm rezultatele controlului care a fost făcut tematic”, a declarat, duminică seară, Diana Buzoianu, la TVR Info.
Ministrul Mediului afirmă că a trimis la avizat o Hotărâre de Guvern care să consolideze puterea Gărzii de Mediu de a face controale.
”Garda de Mediu are drone, are bodycam-uri luate din PNRR, dar nu are şi reglementările legislative ca să le folosească. Şi atunci am trimis de urgenţă hotărârea de guvern care reglementează folosirea acestor echipamente”, a ecplicat Buzoianu, precizând că speră ca documentul să fie adoptat ”chiar săptămâna aceasta care urmează”.
Nu doar gropile de gunoi ard deșeuri ilegal, vedeți recuperatorii de fiare vechi cum ard deșeurile și vara și iarna.
Arderile astea sunt principala sursă de poluare în București, nu mașinile mici, doamna ministru.