Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministerul Finanţelor anunţă că a elaborat modalitatea de aplicare a impozitului pe construcţiile speciale, cunoscută ca „taxa pe stâlp”, pe baza propunerilor sectoarelor vizate. Tánczos Barna, viceprim-ministru, ministrul Finanţelor, spune că ministerul a hotărât să aplice pentru sectorul privat un impozit de 1% asupra valorii nete a construcţiilor speciale şi a stabilit totodată un nivel de impozitare de 0,5% pentru construcţiile speciale aflate în proprietatea statului sau a autorităţilor locale, concesionate sau date în administrare, motivând că în aceste cazuri impozitul se aplică asupra valorii istorice a construcţiilor, transmite News.ro.
Oficialii Ministerului Finanţelor anună, vineri, că, în cursul lunilor februarie şi martie, au avut consultări cu reprezentanţii tuturor sectoarelor vizate pentru a stabili cea mai eficientă modalitate de implementare a impozitului pe construcţii speciale.
”Având în vedere necesitatea clarificării mecanismului de calcul şi declarare a impozitului pe construcţii, ţinând cont de analiza nivelului de colectare ce poate fi atins prin acest impozit şi de impactul pe care acesta îl poate avea asupra mediului de afaceri, s-a elaborat Ordonanţa de Urgenţă pentru modificarea şi completarea titlului X din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal”, a transmis Ministerul Finanţelor.
”Prin ordonanţa de urgenţă publicată astăzi în transparenţă, asigurăm încasări cel puţin la nivelul estimărilor iniţiale de 1 miliard de lei în 2025, printr-o reglementare care ia în considerare atât necesitatea eficienţei colectării, cât şi feedbackul primit din partea sectoarelor economice. Companiile private au solicitat ca impozitarea să se facă nu pe valoarea brută a construcţiilor, ci pe valoarea netă a acestora. Ţinând cont de această propunere, am hotărât să aplicăm pentru sectorul privat un impozit de 1% asupra valorii nete a construcţiilor speciale. Totodată, pe baza propunerilor administratorilor de infrastructură publică şi a analizelor, am stabilit un nivel de impozitare de 0,5% pentru construcţiile speciale aflate în proprietatea statului sau a autorităţilor locale, concesionate sau date în administrare, deoarece în aceste cazuri impozitul se aplică asupra valorii istorice a construcţiilor”, a declarat Tánczos Barna, viceprim-ministru, ministrul Finanţelor.
Proiectul de act normativ mai cuprinde măsuri ce vizează următoarele modificări ale prevederilor în domeniul impozitului pe construcţii:
Proiectul de ordonanță de urgență poate fi consultat aici.
Context. Este vorba despre reintroducerea celebrei ”taxă pe stâlp” inventată de guvernul Ponta în 2014 și care fusese eliminată în 2017.
Impozitul afectează toate sectoarele industriale, de la energie la telecom și agricultură, urmând să se aplice unor construcții precum silozuri, antene de telecomunicații, panouri electrice etc.
Impozitul pe construcţii speciale, cunoscut ca „taxa pe stâlp”, a fost eliminat începând cu data de 1 ianuarie 2017. În 2015 și 2016, impozitul s-a calculat prin aplicarea unei cote de 1% asupra valorii construcţiilor existente în patrimoniul contribuabililor. În 2014, anul când impozitul a fost introdus de guvernul Ponta, cuantumul impozitului a fost de 1,5% din valoarea construcțiilor.
„Taxa pe stâlp” a fost reintrodusă de Guvernul Ciolacu, inițial în ordonanța austerității (cunoscută și ca „ordonanța trenuleț”) care a fost adoptată la finalul anului 2024. Nivelul impozitului era prevăzut în proiect la 1,5% din valoarea construcțiilor speciale. Ulterior, Guvernul a decis o amânare a aplicării taxei, pentru discuții cu sectoarele vizate.
Foarte bine.
E necesar, multe firme nu își declara profitul iar la vânzări mobile sau imobile mulți declara un preț minim ptr a nu plăti un tva real.
Taxa pe stalp este una dintre cele mai mari prostii ale guvernanților incompetenți actuali. Și nu sunt puține.
Cel mai important efect al ei este descurajarea investițiilor.
Asta face parte din promisiunile guvernului mincinos Ciolacu PSD-PNL-UDMR ca nu vor mai aparea in 2025 noi taxe si impozite? 😀
Pai cu ce sa plătească bugetarii 1,4 milioane în creștere și pensii speciale?
O groapa fără final este psd nl ..acum și maghyar psd..nu vor avea bani niciodată la cât se fura și câte sinecuri sunt pe stat de plată..urmează taxa pe aer respirat și pe cenușa din vatră ca n evul mediu
Prefera sa pună taxe decât sa îndeplinească jaloane din pnrr si sa încaseze miliarde de euro(nu lei)
Sa ni-l vadă în ciorbă si ministrul si primul.
Bună vorba asta. Daca-mi permiteti, asa adauga ceva pentru că eu așa o știu: sa ni-l vadă în ciorbă ca pe-un gât de pui.
Taxa pe aerul respirat pe când ?Ne meritam viața asta de cct,de 35 ani votam aceiași bolovani.