Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, a pledat marţi pentru un control parental riguros în ceea ce priveşte accesul adolescenţilor la reţelele sociale, transmite Agerpres.
Întrebat despre o eventuală măsură pentru interzicerea accesului copiilor până în 16 ani la TikTok, ministrul a spus: „Ştiu că s-a luat în Australia, dar nici acolo nu sunt încă sancţiuni, este o interdicţie. Se poate discuta şi în România”.
„Atitudinea mea este mai degrabă să avem un control parental foarte serios pentru aceste lucruri, mai ales în zona adolescenţei. Teama mea este că dacă vei interzice diverse lucruri, s-ar putea să creezi mecanisme prin care adolescenţii vor încerca să evite interdicţia şi oricum vor fi acolo fără să controleze ce se întâmplă. Un control parental mai puternic cred că ar fi calea de mijloc bună, dar, repet, trebuie începută o discuţie şi în ţară şi sunt soluţii diferite”, a spus Daniel David, la Parlament.