Home » Articole » Ministrul Dezvoltării: Facturile restante din 2024 pe programul ‘Anghel Saligny’ vor fi achitate până la 31 martie

Ministrul Dezvoltării: Facturile restante din 2024 pe programul ‘Anghel Saligny’ vor fi achitate până la 31 martie

Ministrul Dezvoltării: Facturile restante din 2024 pe programul 'Anghel Saligny' vor fi achitate până la 31 martie
Sursa foto: ApaVital
Ascultă articolul

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a declarat marţi, la Reşiţa, că facturile restante din anul 2024 pentru lucrări efectuate prin programul ‘Anghel Saligny’ vor fi achitate până pe 31 martie, după care vor putea fi depuse noi facturi, emise în acest an.

Ministrul s-a întâlnit cu primarii din judeţul Caraş-Severin, discuţiile având ca temă programele cu finanţare naţională – Anghel Saligny sau cele ale CNI, programele cu finanţare europeană şi cele cu finanţare prin PNRR, transmite Agerpres.

- articolul continuă mai jos -

„Am evidenţiat că ceea ce a promis această coaliţie, legat de Programul ‘Anghel Saligny’, va fi respectat. Am promis că până la 31 martie 2025 toate facturile restante din 2024 vor fi plătite şi acest lucru se va întâmpla săptămâna viitoare, luni, urmând ca după aceea să se deschidă platforma digitală pentru a putea depune noi facturi emise în cursul anului 2025. Am explicat că sunt criterii de plată, sunt modalităţi de plată predictibile, cunoscute de toată lumea, atât de primării cât şi de antreprenori, exact pentru a da cursivitate acestor investiţii guvernamentale”, a arătat Cseke Attila.

Ministrul Dezvoltării a subliniat că principala provocare rămân, în această perioadă, investiţiile derulate în baza PNRR, el precizând că, în ultimele trei luni, s-a ajuns la un grad de absorbţie de 27% la nivelul ministerului.

„Am ajuns de la 15%, grad de absorbţie pe Ministerul Dezvoltării, la 27%. Există premise foarte bune ca să putem să asigurăm finanţarea acestor investiţii şi am rugat pe doamnele şi domnii primari să se axeze cu prioritate pe aceste tipuri de investiţii din PNRR, pentru că putem să asigurăm finanţarea lor”, a precizat ministrul Cseke Attila.

Totodată, ministrul Dezvoltării s-a referit la programul naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic. În context, el a precizat că marea majoritate a unităţilor administrativ-teritoriale din Caraş-Severin sunt eligibile, atât pentru consolidarea blocurilor de locuinţe, cât şi pentru clădiri publice.  

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole