G4Media.ro

Ministrul de Interne, despre bătaia jurnaliștilor și activistului de mediu în Suceava:…

sursa foto: Pixabay

Ministrul de Interne, despre bătaia jurnaliștilor și activistului de mediu în Suceava: ”De neînțeles ce s-a întâmplat acolo pentru că exploatau legal acea suprafață/ Este regretabil și de neacceptat”

Ministrul de Interne, Lucian Bode, apreciază că incidentul de la Suceava, unde doi jurnalişti şi un activist de mediu au fost agresaţi, este „regretabil şi de neacceptat”, dar şi de neînţeles, întrucât „cei care exploatau masa lemnoasă acolo s-a dovedit că o făceau legal”.

„Este regretabil şi de neacceptat ca în România anului 2021 să se întâmple astfel de lucruri. Totodată, este de neînţeles ce s-a întâmplat acolo, având în vedere pe de o parte faptul că cei care exploatau masa lemnoasă acolo s-a dovedit că o făceau legal. Garda Forestieră a spus acest lucru. Adică exploatau legal acea suprafaţă. Doi – 2 jurnalişti şi un activist de mediu îşi făceau datoria. Pentru mine este de neînţeles cum s-a ajuns la aceste violenţe”, a declarat Bode la Palatul Parlamentului.

Ministrul a subliniat că deşi incidentul a avut loc într-o zonă greu accesibilă, cu semnal GSM foarte slab, în mai puţin de 30 de minute poliţiştii au ajuns la faţa locului.

El a mai precizat că în urma depunerii plângerii prealabile, poliţia a anchetat 12 persoane, iar vineri au fost reţinuţi patru dintre acestea.

„Urmează, astăzi, Parchetul să se pronunţe. (…) Acest caz a fost preluat de Parchet. Parchetul va face toate demersurile şi va comunica tot ce se întâmplă cu cei vinovaţi”, a spus el.

Întrebat dacă se va realiza o anchetă internă în cadru poliţiei de la Suceava, Bode a replicat că se va realiza o evaluare.

„După un incident tragic, cum este şi acesta, noi trebuie să învăţăm din aceste incidente – cum s-a întâmplat la Bacău, în Constanţa şi în alte situaţii regretabile – şi structurile noastre trebuie să corecteze, dacă nu au acţionat ca la carte, trebuie să corecteze acest lucru. Şi nu se poate face acest lucru decât făcând o evaluare a modului în care au acţionat. O evaluare a noastră internă e normal să se facă ori de câte ori avem astfel de situaţii. (…) Audit, corpul de control – structurile noastre interne trebuie să tragă concluziile după un astfel de incident”, a spus el.

Bode a menţionat că în primele opt luni ale anului, reprezentanţii MAI au realizat 27.000 de controale, au constatat 6.500 de infracţiuni la regimul silvic (cu 63% mai mult faţă de anul anterior) şi au confiscat 30.000 de metri cubi de masă lemnoasă. Totodată, în acest an au crescut cu aproape 200% sesizările cetăţenilor la 112, iar majoritatea acestora s-au confirmat.

Patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 24 şi 44 de ani, au fost reţinuţi în urma agresării a doi jurnalişti şi a unui activist de mediu care realizau un documentar despre tăierile ilegale de păduri din judeţul Suceava, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.

Potrivit sursei citate, agresiunea s-a produs pe raza unui ocol silvic privat, din zona comunei Panaci.

„Peste 30 de poliţişti din cadrul IGPR şi IPJ Suceava au desfăşurat activităţi investigative şi de cercetare penală, în sistem integrat, fiind depuse diligenţele necesare pentru exprimarea şi obţinerea calităţii procesuale a victimelor, dar şi pentru probarea activităţii infracţionale a persoanelor bănuite de comiterea faptelor. Au fost continuate activităţile de cercetare în teren, pentru completarea materialului probator cu suportul structurilor criminalistice şi s-au desfăşurat activităţi investigative complexe, pentru stabilirea cercului de suspecţi şi individualizarea gradului de participaţie penală”, precizează IPJ Suceava într-un comunicat transmis sâmbătă.

sursa: Agerpres.ro, sursa foto: Pixabay

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

42 comentarii

  1. Intradevar furtul e legal acum in Romania numai ca daca arati dezastrul ecologic are impact mare mai ales electoral.

    • de obicei drumurile de acces nu sunt proprietati private. Daca e proprietate privata e marcata? Daca trece un animal salbatic pe proprietate privata nu ai voie sa-i faci rau, dar la oameni ? se poate ca si ongistii sa fi fost prea insistenti cu filmarile direct pe persoanele care munceau de fapt si care nu au dreptul sa filmeze fara acordul lor

    • Ministrul PNL de Interne a aflat de la Gheorghe Flutur că furtul era legal.

  2. „Stresati mai sunten tu nevasta”

    • Exact, asta e explicația.
      Ce ar fi de neînțeles daca nu l-am cunoaște este de ce ministrul de Interne distrage atenția de la crima violenta la exploatarea legala care nu are nici o importanta.

  3. Deja a inceput spalarea agresorilor si cu siguranta se vor alege cu maxim o amenda.
    In acelasi timp, toata zona Vatra Dornei traieste din taiat paduri…cred ca in fiecare curte exista cateun gater (evident, fiecare curte cu case maiestoasa in dotare).

    • In Judetul Suceava, mafia PNL controleaza toate taierile ilegale. Auzi sa zici ca taierile erau ilegale cand practic tocmai asta s-a si documentat, ilegalitatea lor. Altfel nu i-ar fi batut mar. Rusine PNL, sunteti o ciuma ca si PSD!

  4. Miliția română de râsul curcilor. Se laudă cât de repede au ajuns ei acolo dar din 20, nu au reușit să-i găsească decât pe 12. Și rețin 4. Dl. Bode, mai cu elan! Că dacă vine ordin de sus, luam drepți și saltam și pe bunicul din pat!

  5. Bode nu este credibil, este un politruc plin de manipulare si minciuni. El face parte din vechiul mucegai al pnl.

  6. pnl 10%…dar daca plecam multimilionari, ce mai conteaza, gasim locuri pe liste la psd in 2024 :))

  7. „Legal” nu înseamnă să cumperi cu mită funcţionari publici corupţi. Defrişarile sunt ilegale. Ei taie acolo lemne pentru că au pus gheara pe păduri. Iar aceste lucruri se fac în grupări infracţionale de judecători, avocaţi, notari şi şpăgari din primării.

    Mafia retrocedărilor şi mafia pădurilor sunt „legale” aşa cum Bode e un bun ministru de interne..

    Eu ştiam că doar Tanczos Barna e omul mafiei defrişărilor, dar văd că şi Bode e săritor la nevoie.

  8. Si daca „exploatau” legal oare de au batut niste oameni? Poate ca ascundeau ceva?

  9. Peneliștii au bătut sorosiștii, 1-0.

  10. Nu a spus O SA APLICAM LEGEA SI CEI CARE AU GRESIT O SA PLĂTEASCĂ, mai fac o „ievaluare”.
    Lemnul este pusculita politicienilor corupți și al serviciilor secrete SRI SI SPP iar poliția este paravan. MIZERABIL
    îmi place rău de acei ziariști suntem alaturi cu compasiune și respect

  11. Aaaa daca exploatau legal inseamna ca si bataia a fost legala.
    Rugam judecatorii sa arate clementa.
    Au facut si ei un ban cinstit ca sa isi cumpere noul ifone 13

  12. Mafia și couptia a decimat și polițiștii tineri. În fata la Europa in văzul tuturor, un cetatean baga mana pana in fundul buzunarului polițistului care imediat se întoarce și pleacă cu jandarmul la mașină.

    • ACEASTA ESTE POLITICA PARTIDULUI, A „CONDUCATORILOR”.
      DOCTRINA severin: „TOTI SUNTEM CORUPTI, NIMENI NU E CORUPT”

  13. Sunt grupuri de intrese, ong-uri care trebuie sa transmimta orice…daunator Romaniei-DIICOT si SRI si-au facut treaba cu reportajul pentru BBC in Harghita…era Horodniceanu…E cazul sa starpiti tradatorii!!!!!!!!!!

  14. Normal ca era legal si normal ca i-a batut: faceau de ras intreaga industrie a furtului de masa lemnoasa in mod ilegal.. auzi tu, sa exploateze legal si sa ii dea in vileag. /s

    Sau, poate erau zilieri obișnuiți cu furtul si nu pot intelege exploatarea legala.. e peste putinta lor

  15. Ia zi frate Bode! Ce se mai aude de asasinarea pădurarului Liviu Pop? Printre suspecți nu era şi finul procuroarei Aurelia Muț? Ce relaţii sunt între poliție şi mafia lemnului? Sau sunt totuna?

  16. Pai zii domle așa că era legală exploatarea! E atâta legalitate în țara asta că nu mai putem s-o ducem!

  17. hahahahahaha …… cred ca reinvie Urzica :)))))))))

  18. Bode, demisia !

  19. Toate padurile sunt exploatate legal, mai animalule!
    Doar ca in loc de igienizare, se marcheaza copacii cei mai mari si mai sanatosi de catre padurar. Si e legal, daca ne facem ca un stejar secular este un vreasc putrezit.
    Ei exploatau legal padurea si ziaristii s-au impiedicat de o radacina si au cazut in rapa, nu?
    Javrele dracului! Nu mai crapati cu toti banii vostri cu tot?

  20. SINISTRU INDIVID, ABSOLUT SINISTRU !
    CAT POT SA MINTA ACESTI INDIVIZI !

  21. Doar sa asteptam putin … in cateva zile o fa afla cu surprindere ca jurnalistii si activistul de mediu sunt vinovati

  22. cei mai cinici au fost ungurii cu HarCov-ul lor facut prastie si pe locul doi Catu-Iohannis, si pr-ul lor la maxim cu penalul Alexe in campania de „impadurire”.
    puneau puieti de cate nimeni nu mai are habar si in schimb au dat verde la ras padurile seculare.
    „drujba si coreaua lata/ ce paduri taiati odata”.

  23. Bode prim-sinistru! Speranța lui Iohannis!
    Nu era bun USR pt ca propusese infiintarea DNA-ului padurilor…
    Cand te gandesti ca o tara intreaga si restul din diaspora, sute de mii de oameni au stat in strada luni de zile pentru Rosia Montana si pentru justitie…
    Asta da justitie si protejare a padurilor…
    Tonul se da de la varf, jaful e pe fata, ca pe vremea lui Dragnea.
    Jurnalisti batuti, padurari omorati, avioane de contrabanda se plimba cum vor… Bun venit in Belarus!

  24. Poate lor nu le-a spus nimeni ca e legal ce fac. Obisnuiti fiind cu furtul, au sarit direct la cap.
    Dar cel mai probabil erau acolo legal pentru ceva si se ocupau de altceva.

    Ca idee, cred ca nu ii prinde niciodata pe baietii destepti, banul merge unde trebuie si totul se uita. Isi risca viata reporterii pentru nimic. Un mic scandal, se face valva si apoi se asterne la loc praful. Viata continua, spaga curge si ea mai departe.

    • exact domle Pop.
      un coleg din sistem, inginer silvic a vrut sa faca pe cinstitul.
      amenintari pe toate caile, legale de la sefi, pe ascuns cu anonime.apoi directe pe strada, in fata casei. a emigrat. ii era frica lui si familiei lui. furtul era generalizat, incredibil de organizat si „acoperit legal”. sistemul din vami. ministrul de resort stia tot, ministrul justitiei la fel, al internelor samd. acum Bode simplifica circuitul banilor din lemn. interesul „national” e in pericol daca incerci sa-i anchetezi.
      lemn bun, de calitate si foarte ieftin ptr export.
      importam tinichele, masini sh si mobila pfl si din conglomerate.

  25. Totusi este ciudat ca persoanele vatamate n-au vrut sa depuna plangere. De ce oare? Ceva nu se leaga aici. Aia exploatau legal, dar i-au ciomagit din senin pe ziaristi si ong-isti, care ziaristi si ong-isti, culmea nu vor sa depuna plangere. Miroase la fel ca povestea aia cu printul din Austria si ursul impuscat. In cele din urma se va dovedi ca a fost un mare fake ca sa inflameze opinia publica.

    • Nu au depus plangere pentru ca au fost amenintati ca le omoara familiile. Unii dintre ei stau tot in zona si se cunosc bine. Exact ca in mafia italiana: vendetta. Aici e vorba de mafia lui Flutur.

  26. Sa fi vazut cum a fost cind au venit minerii.regretabil si de neacceptat. Tot aia e.

  27. Toate taierile de pădure până acum sunt legale.Ati defrisat aproape jumătate de României .Sa va faceti sicrie ,pentru tot neamul vostu ,din tot copacii pe care i a-ti defrisat,hoților ce sunteti.

  28. Cogresele sunt frectii. Intamplari ca asta raman insa in memoria alegatorului.

  29. Doamneeee, s-a trezit si asta sa caste gura, oare pe ce lume o trai, ca in aia reala nu e?!?! Se mira ca prostul la bariera, de parca nu s-ar sti ca se fura din greu padurile de ani de zile si nimeni nu-i opreste pe hoti ca sunt mana-n mana cu politia!!!!!! Aloooo, dl Bode, TREZESTE-TE!!!!!

  30. Toate taierile de pădure până acum sunt legale.Ati defrisat aproape jumătate de României

  31. Mai sa fie, cum incepeti voi sa albiti mafia lemnului. Auzi tu se exploata legal. Pai daca exploatau legal de ce i-au batut dezbracat si bagat in spital ? De ce mai amenintau ca data viitoare o sai lege de masina si o sai taraie pana mai ramane doar un picoir agatat de masina? Mafia din institutii acopera colegii mafioti .