Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministrul chinez de externe, Wang Yi, a declarat vineri, în cadrul unei întrevederi cu șeful politicii externe a UE la Beijing, că motivul conflictului dintre Israel și Hamas este „nedreptatea istorică” împotriva palestinienilor, potrivit AFP.
„Rădăcina acestei probleme se află în întârzierea îndelungată în realizarea aspirației Palestinei de a înființa un stat independent și în faptul că nedreptatea istorică suferită de poporul palestinian nu a fost corectată”, a declarat Wang după ce a avut o întâlnire cu Josep Borrell.
Uite cine vorbeste partidul comunist chinez care face g3nocid cu ughiurii
Dar Taiwanului nu are dreptul să fie un stat independent?
Acum apare și poziția Chinei! Pe langa Liga Arabă, avem Rusia,Iranul și mai nou China care e pro Palestina…..in tot acest tablou general în care toți Palestinieni sunt vinovați și vor fi rasi in următoarele 24 de ore de pe fata pământului cu tot cu case in Fâșia Gaza, ziua de luni va fi o zi frumoasă pentru istorie? Ei bine NU!