Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministrul danez al apărării, Troels Lund Poulsen, a reacţionat duminică la anunţul preşedintelui american Donald Trump privind trimiterea unei nave-spital a Statelor Unite în Groenlanda, afirmând că insula arctică din componenţa Regatului Danemarcii nu are nevoie de o astfel de iniţiativă, transmite AFP, citată de Agerpres.
„Populaţia groenlandeză primeşte îngrijirle medicale de care are nevoie. Le primeşte fie în Groenlanda, fie, dacă e nevoie de un tratament special, în Danemarca. Nu este deci cazul să fie nevoie de o iniţiativă sanitară specială în Groenlanda”, a declarat Poulsen televiziunii daneze DR.
Trum scrisese sâmbătă în reţeaua sa online Truth Social că SUA intenţionează să trimită în Groenlanda o navă-spital „grozavă”, care „îi va îngriji pe mulţi oameni care sunt bolnavi şi nu sunt îngrijiţi acolo”. „Este pe drum!”, a adăugat el, potrivit dpa, precizând totodată – după cum consemnează AFP – că operaţiunea este realizată în coordonare cu Jeff Landry, pe care l-a numit în decembrie emisar special al SUA pentru Groenlanda.
Groenlanda, cu o populaţie de circa 57.000 de locuitori, nu a raportat recent necesităţi medicale semnificative, care să justifice prezenţa unei nave-spital. Sistemul de sănătate public include clinici şi spitalul Regina Ingrid din Nuuk pentru cazurile complexe, iar ocazional au loc evacuări ale pacienţilor către Danemarca, menţionează dpa. AFP arată că în teritoriul arctic autonom, la fel ca în întreg regatul danez, accesul la asistenţa medicală este gratuit. Chiar la începutul acestei luni, guvernul groenlandez a semnat un acord cu Copenhaga pentru ameliorarea tratamentului insularilor în spitalele de pe continent.
Poulsen a remarcat că Trump trimite tot timpul mesaje scurte despre Groenlanda, ceea ce constituie „fără îndoială expresia noii normalităţi instalate în politica internaţională”.
Preşedintele american a ameninţat de mai multe ori în ultimele săptămâni că va anexa Groenlanda, teritoriu danez, la Statele Unite, tensionând relaţiile transatlantice. Ţări europene cum ar fi Germania, Regatul Unit sau Franţa au susţinut Danemarca şi Groenlanda, respingând ideea transformării insulei arctice în teritoriu american.
Trump e insistent! Povestea asta nu se va termina nici curand si nici frumos cat timp EU il refuza …sincer cred ca UE ar trebui sa abordeze chestiunea intr-un mod inedit, daca cineva doreste neaparat ceva intotdeauna se gaseste o cale …spre exemplu …Groenlanda se muta sub controlul SUA, iar Google se muta sub controlul Danemarcei …Win SUA – Win EU!