G4Media.ro

Ministrul Agriculturii cere modificarea PNRR: Agricultura nu primește niciun eurocent / ”Să…

Sursa foto: Pixabay

Ministrul Agriculturii cere modificarea PNRR: Agricultura nu primește niciun eurocent / ”Să ducem banii către irigaţii, către desecare, către depozite de alimente””

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, a declarat, vineri, în Prahova, că agricultura României nu are niciun eurocent în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) şi că toată lumea trebuie să conştientizeze necesitatea de a fi modificat în acest sens, informează Agerpres.

„Sper ca în al 12-lea ceas să se trezească toată lumea şi să conştientizeze că trebuie să modificăm Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă în care agricultura României nu are niciun eurocent. Avem zero euro în PNRR, trebuie să îl modificăm, să ducem banii către irigaţii, către desecare, către depozite de alimente”, a spus ministrul Chesnoiu, la finalul unei vizite efectuată în comuna Râfov.

El a subliniat necesitatea investiţiilor în sisteme de irigaţii, sisteme antigrindină şi de stimulare a precipitaţiilor.

„La începutul anului aveam în lucru 29 de sisteme noi de irigaţii, patru deja le-am inaugurat şi le-am recepţionat, ele funcţionează, anul acesta vom mai repepţiona încă 20 şi lucrăm la documentaţii astfel încât să mărim cât mai mult suprafaţa irigată din România. De cealaltă parte, avem programul pentru stimularea precipitaţiilor şi combaterea grindinei, unde în anul 2022 vom pune în funcţiune 25 de noi grupuri de combatere a grindinei. (…) Trebuie să investim în stimularea precipitaţiilor, suntem deja în al treilea an de testare a tehnologiei cu însămânţarea norilor prin avioane specializate şi, dacă avem fondurile necesare, le vom cumpăra”, a adăugat Adrian Chesnoiu.

În ceea ce priveşte risipa alimentară, ministrul Agriculturii a reiterat faptul că, anual, în România se aruncă aproximativ 2 miliarde de kilograme de alimente şi a pledat din nou pentru educarea consumatorilor.

„Aceste alimente, cele care mai îndeplinesc condiţiile sanitar-veterinare şi condiţiile de consum, pot fi donate, pe de o parte, ONG-urilor, cantinelor, bisericii şi pot fi consumate de cei care cu adevărat au nevoie. Am găsit în Ministerul Agriculturii un videoclip de informare realizat de colegii din Ministerul Agriculturii în 2020 şi l-am preluat pentru a fi difuzat în continuare pentru că eu cred că suntem din acea generaţie în care trebuie să eliminăm mitul meşterului Manole. Ce s-a făcut bine înainte trebuie să continuăm şi ceea ce avem de făcut mai departe, să punem umărul să ducem mai înainte. Cred în educarea consumatorilor, mai ales în această perioadă în care vedem că aceste costuri la alimente au crescut (…), trebuie să fim mult mai atenţi atunci când cumpărăm şi să luăm strictul necesar gândindu-ne că alţii au nevoie de acele alimente. Dacă se diminuează risipa alimentară, atunci creşte volumul de alimente existent pe piaţă şi preţurile automat scad”, a mai argumentat ministrul Adrian Chesnoiu.

Sursa foto: Pixabay

Citește și...

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

17 comentarii

  1. Lasati gargara si investi banii din domeniile unde e pnrr . Veajeala pesedista !

    • Care bani?!
      Banii aia nu ae dau pe promisiuni frumoase ca „o sa facem”. Trebuie mecanisme de control, trebuie respectate termene, trebuie birocrati care sa nu fie amantlâc si beizadele ca sa poata intelege cate ceva …

      Nu o sa reuseasca sa utilizeze nici 10% din fonduri! Si alea, ca o sa inchida ochii UE, caci suntem prea de tot! 🙁
      O parte din bani vom fi nevoiti sa-i returnam, ca nu ne-am tinut de termene … o sa fie un dezastru.

      Dar poate ma insel, nu?

  2. De 15 ani, de cand e Romania in UE, pesedistii n-au luat fonduri europene „catre irigatii, catre desecare, catre depozite de alimente”, pentru ca banii nu puteau fi furati si mai trebuia si muncit pentru proiecte. S-a mai miscat cate ceva cu accesarea banilor UE la nivel local, dar nu ca politica guvernamentala.
    Acum, brusc, ca sa justifice de ce PSD, PNL si UDMR nu fac reforme, Ciuma Rosie se face ca vrea modificarea PNRR, invocand tot felul de t@mpenii: ca e prea mic procentul de 9,4 din PIB pentru pensii, ca vrea bani pentru irigatii etc.
    La munca, hotilor, nu mai cautati justificari pentru puturosenia si ticalosia voastra!

    • Madam woaka, cum apare ceva de PNNR, hop cu postarea, amazoanele lui Ghinea ies la luptă de clasa, baga la cap, de la libidinosul ala se trage scăderea USR, mulți membri au plecat, să nu mai pun la socoteala tipele hărțuit de martalogu când bea un șpriț.

    • Cum se leaga cineva de mafiotii de la PSD si PNL, hop apare si bo.ul baltii, Bo.ubitza, sa atace pe cei care-i critica stapanii. Bo.ubitza, amazonul lui Draknea si Ciolake, e negru-n cerul gurii ca m@g@rul varful po.lii, dar dupa ce ia una peste bo.t se linisteste.

  3. Bani din pnrr nu se vor da pt irigatii sau pt ce dreaq mai bat ăștia câmpii. Bani au fost, intra în responsabilitatea guvernelor să investească dar 30 de ani au furat tot. Toată lumea știe inclusiv UE. Nu mai merge cu vrajeala.

  4. Dar din cadrul financiar eurpean vechi sau nou câți bani europeni a dus până acum în astfel de lucrări?! Zero! Le-a căsunat numai pe PNRR, ca să găsească un motiv pentru incompetenta, indolența și inactiune. Știm cum se face…

    • Marcele, credeam ca mai citesti si altceva, nu numai articole, în CFM 2014-2020 nu a dorit Comisia, regulamentul 1305/2013 nu a dat voie, la fel si asta de l-a înlocuit…bani de irigații au fost numai din buget national…PNNR era o oportunitate, dar Ghinea a dus banii în alte bazaconii neproductive, voi le spuneti reforme, dar în afara de consultanta, de unde iese ceva, nu rămânem cu nimic…niște power pointuri obosite, niște experți platiti răcește și gata reforma…

  5. Pnrul nu are nici o treaba cu irigatiile. Si nu intelg de ce trebuie statul sa investeasca in irigatii cand pamanturile sunt detinute de asociatii care fac milioane de euro. Sa se asocieze si sa investeasca ei,asa au castiguri mai mari.

  6. Pai atatia ani ce ati facut ? Nu ati avut fonduri europene sa faceti irigatiile ? Acum cu PNRR v-ati trezit ? Mars la Jilava cu totii

  7. Fermierii așteaptă ca statul să le construiască depozite, spatii,să le irige culturile, să le facă drumuri etc iar ei în schimb ce fac ??? Își iau vile și jepanele fac evaziune fiscală munca la negru. Unde se duc subvențiile și beneficiile din bugetul statului???? Unde se duc rambursări de tva scutiri de taxe și impozite?! Acești fermieri sunt cei mai ajutați dintre toți. Statul sa ii ajute pe fermieri care se asociază produc procesează și valorifică materia prima,nu pe cei ce vând producțiile agricole direct in port cu tirul și se plâng ca statul nu ii ajută. Dacă am avut un an agricol record la toate de ce nu avem alimente ieftine ??? Importăm alimente de proasta calitate expirate cancerigene și pâine congelata. Introduse criterii stricte de acordare a subvențiilor nu doar in baza unor hârtii depuse la Apia iar pe teren este nelucrat. Unde se duc despăgubiri de secetă??? Se acordă Cash direct in contul fermierilor și nimeni nu verifica dacă acei bani ajung în agricultură. Cum poate un PFA sa primească subvenții ptr 500 de ha și sa nu aibă angajați cu forme legale cu caracter permanent???? Anaf itm apia ce fac ??????????

  8. Povestea asta cu sistemele de irigatii venita de la un PSDist, e de rasu plansu.Am mai tot auzit-o de 30 de ani, de la USL.

  9. Ce desecare bai nene?! Ar trebui sa refacem toate baltile si mlastinile desecate in ultimii 70 de ani!

  10. Domnule Chesnoiu , România nu merită , și nu trebuie să aibă nici un euro cent pentru sisteme de irigații , merită să aibă procentul de 9,4% din PIB pentru pensii până în 2070 . Fondurile din PNRR trebuie folosite numai , și numai pentru consultanță , studii de prefazibilitate s.a.m.d. .

  11. Lumea s-a schimbat radical de când a fost negociat PNRR. E clar că trebuie refăcut.