G4Media.ro

Ministru ungar: Ungaria se situează în elita industriei europene de înaltă tehnologie,…

Sursa foto: Pixabay

Ministru ungar: Ungaria se situează în elita industriei europene de înaltă tehnologie, alături de Germania și Danemarca

László Palkovics, ministrul ungar al inovării şi al tehnologiei, susține că aproximativ 70% din industria Ungariei aparţine sectorului de înaltă tehnologie, această proporţie fiind aproape la nivelul Germaniei şi Danemarcei, potrivit agenției maghiare de presă MTI.

Oficialul maghiar a mai spus că Ungaria a fost printre ţările europene care au ieşit primele din criza provocată de coronavirus, anul trecut rata investiţiilor crescând de peste două ori.

El a menţionat că industria automobilă mondială şi, inclusiv, cea ungară trece printr-o perioadă dificilă din cauza lipsei unor piese, dar economia ungară ar fi resimţit mai puţin acest lucru.

Ministrul a adăugat că Ungaria are în prezent cea mai mare capacitate de producţie de acumulatoare din Europa, care atrage noi investiţii în industria automobilă.

Palkovics a reamintit că bugetul alocat inovării a crescut în Ungaria la peste 150 de miliarde forinţi (422,8 de milioane de euro) până în 2020, adică s-a dublat, fiind prevăzut ca procentajul actual de 1,6% din PIB să crească la 3% până în 2030.

Ungaria este în plină campanie electorală pentru alegerile parlamentare din aprilie 2022. (Foto: Pixabay.com)

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

14 comentarii

  1. a se scuti

    • Ce naiba au inovat și unde au investit ei ?Industria lor e 99% datorata investițiilor străine ;la fel și cu infuzia de tehnologie …Asta e propaganda identica că aia sovietică.Nu degeaba seamănă Orban cu Putin !!
      Când or avea ei ditamai tara că România ,cu baraje de întreținut,centrale nucleare,atâtea drumuri și când or sa fuga firmele străine ,atunci să-i vedem !

  2. N-or fi toate chiar așa cum se laudă Laci bacsi, mai au corupție căcălău și cam din toate boalele post comuniste câte ceva, însa pe ansamblu, ne-o cam trag la toate capitolele, de la prețuri pe energie, carburanți și mâncare până la accesibilitatea locuințelor , infrastructură și industrie.Plus că i se cam fâlfâie lui Viktoraș de indicațiile prețioasei Ursuline când e vorba de țara lui.Are ouă nu mingi de golf ca turistul nostru.

    • Propaganda ieftină, cum le mai învârți ca sa para cum vreți voi

    • Se vede ca orban este prieten cu putin. A început și asta sa o ia razna. Ce industrie are ungaria, sa producă înaltă tehnologie??? Și ce treaba are coronavirusul cu industria? Ungaria are câteva fabrici occidentale care pot pleca în orice clipa. Cu ce rămâne ungaria?
      Propaganda bolșevica!

  3. ei contribuie cu polinco!

  4. De vazut cum va arata industria auto iuropeana cu china in trena momentan, peste 10 ani, avand in vedere puterea de productie si cererea in numar foarte mare a electricelor, grindil si pozitionarea pamanturilor rare in curtea chinei.

  5. Romania NU investeste in Cercetare-Inovare, NU are deloc preocupare pentru inalta tehnologie!
    Ati auzit vreun oficial al Statului roman pronuntand cele 2 cuvinte magice: „inalta tehnologie”??!!
    In 2020, Romania a alocat domeniului Cercetarii-Inovarii nesemnificativul 0,13% din PIB, fiind ultima in UE!!!
    Adica, vreo 1,4 Miliarde Lei!!!
    Zombiliticul a „explicat” ca „nu doreşte investiţii fără rezultate în domenii precum cercetare, educaţie sau sănătate, adăugând că a aloca fonduri de la bugetul statului doar „de dragul” finanţării nu reprezintă o soluţie.”
    OK cu motivatia in sine, adica REZULTATELE cam lipsesc!
    Doar ca, la fel vorbea zombiliticul despre SPORURILE si Salariile uriase ale bugetarilor, care TREBUIe „legate de performanta”, se infoia el!
    Numai ca, Sporurile si salariile bugetarilor au ramas la fel de MARI si FARA nici o legatura cu PERFORMANTELE(cheltuielile uriase din Bugetul 2021 cu personalul bugetar sunt de 109 Miliarde Lei/an, Anul trecut in 2020, conform execuției bugetare, s-au ridicat 109,9 miliarde lei, în creștere cu 7,5%.!), in schimb la Cercetare-Inovare FARA BANI alocati, cercetatorii(cati mai erau!) au plecat care-ncotro, Romania e cam ZERO la Cercetare-Inovare, adica e tot ultima in UE!!!
    Uitati-va cum se lalaie de ani de zile autoritatile romane cu Digitalizarea Institutiilor din sectorului public(Digitalizarea ANAF e „mostra” de incompetenta suprema!)!

  6. asa viseaza ungurii, de la atata mintit ajung sa creada propriile minciuni. de fapt toata industria care e la ei , e a altora

    • Dar, industria care e in Romania, a cui e?!
      Tot a „altora”!!!!
      Ar vrea Romania sa aiba investitiile Ungariei si sa arate ca Ungaria!
      Am strabatut nu o data Ungaria cu masina de la est la vest… drumuri excelente, orase superbe, curate, ingrijite, oameni relaxati(Szeged-ul vecin cu Aradul nostru e superb, in Arad iti cad caramizile-n cap daca risti sa treci pe langa multe dintre cladirile, altfel la fel de frumoase ca stil arhitectonic, de fost Imperiu!)…in Ungaria nu am vazut nici o mamaie din aceea cu batic in cap, asa cum vezi imediat ce intri in Romania pe la orice vama si mai ales in sudul si estul subdezvoltat!

  7. In momentul in care asculti numai o voce, totul este poleit este minunat.
    Adevarul se afla in spatele vorbelor si este cu totul altfel. Coruptia este mai mare ca la noi, diferenta ezte ca presa lor este cumparata de Orban.
    Licitatiile la ei se fav in scurt, cu destinatii precise, penyru ca ce devide oligarhul asta se face si asta pt ca presa si justitia sunt ale lui Orban.
    Ati auzit la ei vreo contestatie la vreo mare licitatie…
    Invatamantul superior este subordonat lui Confucius, mai nou, si pozeaza in mari crestini aparatori ai crestinatatiii.
    Putin, impreuna cu kgb , sunt la ei acasa in Ungaria.
    Concluzie: campanie electorala cu papricas cu multe ingrediente pentru prostii care le citesc.

  8. Mda,tot ce se poate!

  9. Lohnland. Neues Land Europas.