Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministerul Sănătății precizează că nu a fost confirmat diagnosticul de paralizie facială la doctorița de 32 de ani din Vâlcea care a avut o reacție severă după vaccinul Pfizer, iar în prezent „pacienta se află în stare clinică bună”.
Ministerul Sănătății anunța joi că la o pacientă vaccinată s-a înregistrat o reacție adversă rară – o paralizie temporară facială, după administrarea celei de a doua doze de vaccin BioNTech Pfizer (Comirnaty).
Vineri, ministerul a revenit cu precizări.
Comunicatul Ministerului Sănătății:
Ministerul Sănătății face următoarele precizări referitoare la cazul femeii de 32 de ani din Vâlcea cu suspiciune de paralizie facială periferică dreaptă după administrarea celei de a doua doze de vaccin BioNTech Pfizer (Comirnaty) despre care a informat în data de 4 februarie 2021:
(1) – potrivit primului buletin de raportare a reacțiilor adverse post-vaccinare (RAPI), parafat de un medic specialist neurolog, pacienta prezenta simptomatologia unei paralizii faciale periferice drepte, mioclonii, episoade intermitente de vertij și subfebrilitate;
(2) – toate investigațiile complexe efectuate ulterior debutului clinic atât la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea, cât și la Spitalul Universitar de Urgență din București au infirmat diagnosticul de paralizie facială periferică dreaptă;
(3) – în prezent, pacienta se află în stare clinică bună.
sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
Informati.va cati au murit in alte tari dupa vaccinare….
Deocamdată de vaccin au murit mai puțini decât de covid.
La suub l-au lăsat pe neurologul sef sa moara…
Deci sa nu ne speriem dacă paralizam în urna vacinului.E doar trucaj.
Asta o sa fie noua placa. Obisnuiti-va! Vaccinul asta e mai bun ca apa sfintita.
nu vreti sa va vaccinati?..simplu..nu o faceti…nu va obliga nimeni
in rest..pastrati-va pentru voi comentariile de rahat..datul cu parerea..
eject…
Cam este amenintare cu urmari pentru cine refuza