Home » Articole » Ministerul Sănătății din Rusia cheamă populația să se vaccineze, avertizând asupra riscului pentru al treilea val de epidemie de Covid-19

Ministerul Sănătății din Rusia cheamă populația să se vaccineze, avertizând asupra riscului pentru al treilea val de epidemie de Covid-19

Ministerul Sănătății din Rusia cheamă populația să se vaccineze, avertizând asupra riscului pentru al treilea val de epidemie de Covid-19
Ascultă articolul

Ministru rus al sănătăţii, Mihail Murashko, a lansat un apel cetăţenilor, în faţa reticenţei populaţiei de a se imuniza, să nu aştepte al treilea val al pandemiei de coronavirus şi să se vaccineze anti-COVID-19, relatează  Agerpres, conform EFE.

„Ne întrebăm adesea despre riscul unui al treilea val . Mi se pare o întrebare absurdă, nu este necesară, dar trebuie să luăm măsuri profilactice (…) Pur şi simplu trebuie mers la vaccinare, pentru a nu mai exista astfel de întrebări banale şi nelalocul lor”, a declarat ministrul postului de televiziune Rossiya 1.

- articolul continuă mai jos -

Deşi nivelul de contagiere în Rusia rămâne relativ stabil, în ultima săptămână a fost depăşită media de 9.000 de cazuri, astfel încât specialiştii au avertizat că ar putea avea loc un al treilea val al pandemiei.

Pe de altă parte, potrivit unui sondaj publicat de SuperJob.ru, 42 % dintre ruşi nu vor să se vaccineze anti-COVID-19.

Cel mai mare refuz se remarcă între persoanele din grupa de vârstă 35 – 44 de ani, dintre care 46 % nu vor să se vaccineze.

Doar 20 % dintre ruşi s-au arătat dispuşi să se vaccineze, cifră care creşte la 24 % între cei cu vârstade peste 45 de ani.

În ultima zi, au fost raportate 8.554 noi cazuri şi au decedat 391 de persoane, potrivit autorităţilor sanitare.

La Moscova, principalul focar de COVID-1 din ţară, în ultimele 24 de ore au fost raportate 2.789 de cazuri şi 56 de decese.

Rusia, cu 4,9 milioane de cazuri, este a şase ţară din lume ca număr de contagieri după SUA, India, Brazilia, Franţa şi Turcia şi, potrivit datelor guvernelor, numărul deceselor de COVID-19 se ridică în total la 115.871, relatează Agerpres.

Sursa Foto: Wikipedia/A Savin/ Moscova

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole