Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Reforma include reducerea semnificativă a numărului de directori, diminuarea sporurilor şi corelarea acestora cu performanţa, evaluarea activităţilor Romsilva din punct de vedere economic şi social, transmite Ministerul Mediului, care anunţă organizarea unei consultări publice privind viitorul pădurilor din România prin reformarea Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, înainte de a propune Hotărârea de Guvern referitoare la reorganizarea regiei. ”Reforma Romsilva este prioritatea zero a mandatului meu”, afirmă ministrul Diana Buzoianu, transmite News.ro.
”Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor face ultimii paşi înainte de a propune Hotărârea de Guvern privind reforma Romsilva. Se va organiza o amplă consultare publică privind viitorul pădurilor din România prin reformarea Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva. Evenimentul are loc sub forma unei mese rotunde, vineri, 4 iulie 2025, de la ora 10:00, la sediul instituţiei, din Bulevardul Libertăţii nr. 12, parter – Sala de Consiliu”, anunţă miercuri Ministerul Mediului.
„Reforma Romsilva este prioritatea zero a mandatului meu. Vreau o instituţie eficientă, transparentă şi cu adevărat responsabilă faţă de pădurile ţării. Nu putem vorbi despre protejarea mediului fără să începem cu reforma profundă a celei mai mari regii din domeniul silvic. Pădurile României reprezintă o comoară naţională pe care trebuie să o păstrăm şi să o gestionăm echilibrat pentru viitor” precizează ministrul Mediului, apelor şi pădurilor, Diana Buzoianu.
Reforma Romsilva include reducerea semnificativă a numărului de directori, diminuarea sporurilor şi corelarea acestora cu performanţa, evaluarea activităţilor Romsilva din punct de vedere economic şi social, precum şi alinierea structurii şi a funcţionării Romsilva la recomandările recente ale Curţii de Conturi.
”Aceasta se impune pentru a îmbunătăţi performanţa şi responsabilitatea Romsilva, pentru a combate birocraţia şi risipa de resurse şi pentru a proteja pădurile României printr-o administrare sustenabilă, în interesul cetăţenilor”, precizează ministerul.
De 35 de ani când aud „prioritate zero” știu că-i țeapă
Dacă face ceea ce zice deranjează mulți tâlhari pesedeu peneleu care jefuiesc averea publică.
Dar oare Dna ministru și USR au puterea și voința să cerceteze ce se întâmplă în Apele Române? Și nu trebuie să meargă prea departe în țară, ci doar la București sau la Pitești. Și ce o să vadă ori o să afle dacă știe ce întrebări să pună o să o sidereze. O să vadă printre altele cum instituția asta este aservită și prejudiciată.
Oare doamna Diana Buzoianu are de unde să își extragă informații corecte și imparțiale despre ceea ce se întâmplă la Apele Române, astfel încât să reformeze corect instituția? Îi va spune cineva și cum ne-a dezinformat Fechet pe toți privind obținerea avizului pentru factorii de mediu dintr-un singur loc care la numărătoare dau tot două, fiindcă avizul pentru factorul de mediu apă, fără de care ANMAP nu poate emite actul său, se ia de la Apele Române, ori că inspecția apelor e tot la Apele Române care administrează lucrările hidrotehnice, gestionează resursa de apă a statului, o vinde că sa funcționeze, o reglementează și o inspectează. Curat conflict de interese.