Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Inspectoratele școlare județene și cel al municipiului București capătă un rol mult mai important în relația cu școlile particulare, potrivit unui ordin de ministru publicat în Monitorul Oficial. ISJ-urile vor fi cele care verifică și aprobă planurile de școlarizare de la toate școlile și grădinițele private. În plus, inspectoratele școlare județene sunt în același timp și cele care „validează” numărul de elevi, în raport cu capacitatea de școlarizare a unității de învățământ. Toate aceste reguli sunt valabile din acest an școlar, în condițiile în care până acum ISJ-urile aveau rol doar de avizator.
Același Ordin de Ministru prin care liceele fără niciun promovat la BAC nu mai au dreptul să mai înființeze clasa a IX-a în anul școlar următor, OMEN nr. 5090/2019, prevede și noi reguli pentru evidenţa efectivelor de preşcolari şi elevi şcolarizaţi în unităţile de învăţământ particular.
Pamflet
Asta e o lege pentru a favoriza coruptia locala.
Votati USR si nu va mai fi asa. Sper
Inspectoratele școlare sunt niște instituții inutile ce parazitează banii contribuabililor. Trebuie desființate precum multe alte agenții, direcții, comisii, comitete și comiții!