G4Media.ro

Ministerul de Externe, de ziua comemorării Holocaustului: ”Insuficienta cunoaştere a istoriei Holocaustului…

sursa foto: Daniel Citirigă

Ministerul de Externe, de ziua comemorării Holocaustului: ”Insuficienta cunoaştere a istoriei Holocaustului din România duce la perpetuarea atitudinilor discriminatorii antisemite”

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a reamintit, luni, importanţa combaterii şi condamnării de la cel mai înalt nivel a narativelor de negare şi distorsionare a Holocaustului, în contextul războiului de agresiune al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei justificat prin aşa-numita de-nazificare a Ucrainei, transmite Agerpres.ro.

Cu prilejul Zilei Naţionale a Comemorării Victimelor Holocaustului din România, marcată luni, MAE a adus un omagiu memoriei victimelor evenimentelor din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial şi şi-a exprimat solidaritatea cu supravieţuitorii tragicelor evenimente din aceea perioadă.

Potrivit MAE, în acest an se comemorează 82 de ani de la debutul deportărilor evreilor în Transnistria. Comisia Internaţională pentru Studierea Holocaustului din România a arătat că, în timpul Holocaustului, în România şi în teritoriile aflate sub controlul său, au fost ucişi sau au murit între 280.000 şi 380.000 de evrei români şi ucraineni.

Ministerul de Externe a reiterat susţinerea pentru iniţiativele naţionale şi internaţionale de promovare a educaţiei, cercetării şi comemorării victimelor Holocaustului.

„Insuficienta cunoaştere a istoriei Holocaustului din România duce la perpetuarea atitudinilor discriminatorii antisemite. MAE va continua să susţină toate acţiunile ce vizează educaţia privind Holocaustul şi îndeosebi studierea în licee a materiei obligatorii Istoria Evreilor. Holocaustul, cu începere din anul şcolar în curs”, se arată într-un comunicat al MAE.

Adoptarea Strategiei naţionale pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi discursului instigator la ură, în mai 2021, reprezintă cea mai recentă expresie a eforturilor constante ale României de păstrare a memoriei trecutului, protejare a supravieţuitorilor şi combatere a intoleranţei şi discriminării, se menţionează în comunicat.

Ministerul Afacerilor Externe şi-a reafirmat hotărârea de a contribui la aceste eforturi prin susţinerea finalizării implementării strategiei şi a eforturilor de elaborare a viitoarei Strategii naţionale pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi discursului instigator la ură 2024 – 2027.

sursa: Agerpres.ro

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...