Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Mii de oameni au participat, duminică, la Tokyo, la un marş Black Lives Matter, făcând un apel pentru încetarea discriminării rasiale şi a violenţelor poliţiei, relatează Reuters, citată de News.ro.
Manifestanţii au defilat pe străzile din cartierele Shibuya şi Harajuku scandând şi afişând mesaje de genul: “Rasismul este o pandemie”.
“Nu este suficient să transmitem doar rugăciunile noastre. Trebuie să schimbăm societatea, nu doar pentru George Floyd, ci şi pentru cei care au murit în trecut”, a afirmat Shu Fukui, în vârstă de 22 de ani.
Organizatorii au anunţat că la protest au participat 3.500 de persoane.
În ultima perioadă au avut loc numeroase proteste în mai multe ţări, ca urmare a decesului lui George Floyd, american de culoare care a murit după ce un poliţist a stat cu genunchiul pe gâtul său timp de aproape nouă minute.
sursa foto: Twitter via News.ro
Toate viețile contează, nu doar ale negrilor. Asta este o propagandă neomarxistă care vrea să dea drepturi comunității gay. Freud considera homosexualitatea ca fiind o boală care se poate trata. La fel ca alcoolismul, dependența de droguri, etc. Deci, trebuie să luptăm pentru drepturile lor de a avea acces la tratament de calitate. Atât.
tu esti mai bolnav decat toti oamenii la un loc, pacat ca nu iti dai seama
Pai cum doar black? Protestele pentru restul raselor sunt programate pt anul urmator?
Degeaba a dat burse tata Georgica Soros. Activistii romani stau acasa si asteapta deschiderea sezonului la capsuni spaniole.
Demonstrantii sperau ca pot schimba mentalitatile din SUA? Sfânta naivitate…