Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un interviu fluviu cu Mihai Tatulici, prezentat sub forma unui documentar ”Dosar România”, a fost difuzat de TVR în două episoade, în 9 și 16 octombrie, conform paginii oficiale a televiziunii publice. Interviul este o odă la adresa fostului om de televiziune, prezentat ca ”un tip carismatic – în același timp detestat şi iubit, contestat sau adulat, dar, în orice caz, un tip de succes” și ca un ”creator de televiziuni”.
UPDATE 27 Octombrie, ora 12:03: Răzvan Butaru a transmis un drept la replică ce poate fi citit aici, în timp ce TVR nu a transmis un punct de vedere până în acest moment.
”Jurnalistul norocos”, lansat în presă în anul 1966
Conform informațiilor Paginademedia.ro, Mihai Tatulici s-a lansat în presă ca elev, în 1966, la Zori noi, din Suceava. În cele două interviuri de pe TVR, Tatulici se numește în mai multe rânduri ”jurnalistul norocos”, care a reușit să facă această meserie mai ales datorită ”norocului”.
Mihai Tatulici este persoana care a girat public Caritasul, primul joc piramidal al României abia ieșită din comunism, construit de Ioan Stoica la Brașov și care s-a extins rapid în toată țara. În urma jocului numit adesea în presă ”cea mai mare țeapă” din istoria postdecembristă milioane de români și-au pierdut toate economiile. Tot Tatulici a jucat un rol în revenirea lui Adrian Păunescu în politică, realizând în 1992 un interviu la TVR cu fostul poet de curte al dictatorului comunist Nicolae Ceaușescu. Ulterior, Tatulici l-a ajutat pe mogulul Sorin Ovidiu Vîntu să își creeze un imperiu mediatic, fiind atât director în trustul lui Vîntu, cât și una dintre principalele vedete. Vîntu a fost condamnat pentru corupție în mai multe dosare.
De precizat este că Mihai Tatulici este persoana cu care TVR alege să deschidă un nou sezon din ”Dosar România”, documentarul care își propune să ”dezvăluie viața, problemele și bucuriile celor de lângă noi, dar și cu investigații ce vor scoate la lumină afaceri necurate acolo unde nimeni nu bănuiește că ar putea să se întâmple”. Mihai Tatulici vorbește despre anii 90 și lansarea sa în presă, dar realizatorul Răzvan Butaru nu aduce vorba de țeapa Caritas și publicitatea pe care Tatulici i-a făcut-o.
”Dosar România” este o producție a jurnalistului Răzvan Butaru despre evenimente, situații, comunități și personaje despre ”trecutul, prezentul şi, poate, viitorul acestei ţări”. Alte teme din ”Dosar România” au vizat Combinatul Siderurgic de la Hunedoara, un documentar despre viața socio-economică a Brăilei, un altul despre generația bătrânilor singuri, despre refugiați, pandemia de coronavirus și, în general, despre subiecte generale, de amploare.
Televiziunea a publicat pe YouTube inclusiv un teaser prin care anunța că noul sezon ”Dosar România” se deschide cu Mihai Tatulici. Fostul om de televiziune spune despre el și foștii colegi: ”Vă cunosc pe toți. Cu 90% dintre voi am lucrat. V-am călcat în picioare personalitatea și talentul. Dar a ieșit proiectul. Asta e tot”.
Prima parte a emisiunii, de 42 de minute, îl prezintă pe Mihai Tatulici evocând drumul acestuia de la scriitură la presă.
TVR îl prezintă pe Tatulici ”un tip de succes” cu ”istorii dure, tratate cu mult umor” de personajul care ”se autodefinește histrionic, lipsit de modestie, lăudăros, dar care nu vrea să mai continue cu propria-i descriere, pentru că ’ar trebui să vorbească numai despre calități și îi este rușine”:
”Ce-a fost a trecut”, încheie Tatulici prima parte din interviu, vorbind despre popularitatea pe care o avea în apogeul carierei.
În a doua parte a interviului, Mihai Tatulici povestește cum ”a înființat patru televiziuni”, momente importante din carieră și Sorin Ovidiu Vântu pe care îl laudă pentru ingeniozitate. La începutul celei de-a doua părți, Tatulici a vorbit și despre Adrian Păunescu și episodul controversat care a avut loc la scurt timp după Revoluție, spunând că a încercat să aplice principiul ”audienței negative care aduce audiență pozitivă”. Tatulici a povestit cum a fost ”trădat” de Nicolae Manolescu și Octavian Paler care nu au mai participat la emisiune (de la min. 07:45, în a doua parte a interviului, n.red.)
UN MARE MINUS!
Plastic pt ambalaje…gol complet!
macar plasticul se mai poate recicla…
Interviul cu securoiul Tatulici este partea a doua a Emisiunii în care lingeau Securitatea în … într-un cuvânt cu 3 litere. Practic în acelaşi loc în care îl ling şi pe Tatulici-Securici.
Adrian Păunescu în afară de talentul literar,nu era devodat nici socialismului,nici așa zisului capitalism prezent cu origini obscure…
În socialism a promovat atâtea talente…nu prea iubitoare de foamete…
Nu știa hoția actuală…
Tatulici , a castigat cu toti , a jucat numai la doua capete.
UM TVR atinge recorduri de pupincurism, pe care ştiinţa nu le credea posibile nici pe vremea lui Teodor Brateş!
Daca ne povesteste cum a marcat la Raduleasca il credem.