
METEO Vreme rece săptămâna viitoare, cu ploi, vânt şi ninsoare la altitudini mari / Temperaturile nu vor depăși 22 de grade Celsius
Vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit pe parcursul săptămânii viitoare, cu ploi şi vânt în majoritatea regiunilor, iar la altitudini mari precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţă şi ninsoare, potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) valabilă până la data de 4 octombrie 2025, transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Temperaturile maxime nu vor depăşi 22 de grade, iar cele minime vor coborî pană la un grad Celsius.
Astfel, în intervalul 27 septembrie, ora 9:00 – 28 septembrie, ora 9:00, în sudul, estul şi centrul ţării valorile termice se vor menţine sub cele specifice perioadei, iar în rest vor fi apropiate de mediile multianuale. Cerul va fi variabil, cu înnorări şi cu totul izolat ploi slabe în jumătatea sud-vestică a ţării. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în temporare ziua în judeţul Caraş-Severin cu rafale de 55 – 70 km/h, iar în zona montană aferentă de 80 – 90 km/h, însă cu viteze mai mici local şi în Dobrogea.
Temperaturile maxime se vor încadra între 14 şi 22 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 2 şi 12 grade Celsius, mai coborâte în depresiuni. Noaptea, pe arii restrânse va fi ceaţă, iar izolat în depresiuni se va depune brumă.
În Bucureşti, vremea se va menţine rece pentru această dată. Cerul va avea înnorări temporare, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 20 – 21 de grade, iar cea minimă de 5 – 8 grade Celsius.
Pentru intervalul 28 septembrie, ora 9:00 – 29 septembrie, ora 9:00, vremea va fi răcoroasă în estul, sudul şi centrul teritoriului şi apropiată de normalul termic al perioadei în rest. Pe parcursul zilei cerul va avea înnorări temporare şi izolat va ploua slab în vestul, sudul şi centrul ţării. Noaptea
nebulozitatea se va extinde treptat în toată ţara şi va ploua local în Banat, Maramureş, Transilvania, Oltenia, Muntenia şi pe arii restrânse în celelalte regiuni, iar la altitudini mari vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 14 şi 22 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 2 şi 13 grade. Izolat va fi ceaţă.
Vremea va fi răcoroasă şi în Capitală, iar cerul va avea înnorări temporare, în timp ce noaptea va ploua slab. Vântul va sufla slab şi
moderat. Temperatura maximă va fi de 21 – 22 de grade, iar cea minimă de 9 – 11 grade Celsius.
În perioada 29 septembrie, ora 9:00 – 30 septembrie, ora 9:00, valorile termice vor scădea, astfel că în majoritatea zonelor vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit la sfârşitul lunii septembrie. Cerul va avea înnorări, iar în cea mai mare parte a ţării, temporar va ploua, pe alocuri moderat cantitativ. La altitudini mari la munte vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 10 şi 21 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 3 şi 10 grade, uşor mai ridicate pe litoral, până spre 12 grade. În a doua parte a nopţii vor fi condiţii de ceaţă.
În Bucureşti, vremea se va răci în perioada menţionată. Cerul va fi mai mult noros şi temporar va ploua, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 14 – 15 grade şi cea minimă de 8 – 10 grade.
În intervalul 30 septembrie, ora 9:00 – 1 octombrie, ora 9:00, vremea se va menţine mai rece decât în mod obişnuit la această dată în majoritatea zonelor. Cerul va avea înnorări şi local va ploua, în special în nordul şi centrul ţării. Pe crestele montane vor fi precipitaţii sub formă de
lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, izolat şi trecător cu uşoare intensificări în sud-vest. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 11 şi 21 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 1 şi 11 grade, cu cele mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei şi cele mai ridicate pe litoral.
În Capitală, valorile termice diurne vor creşte uşor. Cerul va fi mai mult noros, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 18 grade şi cea minimă va fi de 6 – 8 grade.
Potrivit ANM, în intervalul 1 octombrie, ora 9:00 – 4 octombrie, ora 9:00, vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit în această perioadă în toate regiunile. La începutul intervalului probabilitatea pentru ploi temporare va fi mai mare în jumătatea nordică a ţării, apoi în cea sudică.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.