Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Romanian Business Leaders (RBL), o comunitate care reunește peste 600 de lideri de business din România, alături de TechAngels, cea mai extinsă și experimentată rețea de investitori, și ROPEA (Asociația de Investiții Private din România) cer autorităților să promoveze participarea României în primul val al aprofundării Uniunii Piețelor de Capital din UE(Capital Markets Union – CMU). Cele trei organizații consideră că această etapă a integrării financiare europene reprezintă o oportunitate strategică majoră pentru economia românească, potrivit unui comunicat comun.
Uniunea Piețelor de Capital este un obiectiv al mediului de afaceri din UE pentru a crește accesul antreprenorilor și start-up-urilor la investiții de capital și pentru a reduce diferențele enorme dintre UE și SUA.
Accesul la capital este vital pentru antreprenori și start-up-uri pentru a-și dezvolta afacerile. În lipsa acestui capital privat, micile afaceri depind exclusiv de împrumuturi bancare, un instrument de finanțare greoi.
La nivel european, aprofundarea Uniunii Piețelor de Capital urmărește integrarea mai profundă a piețelor financiare din statele membre, reducerea fragmentării naționale și facilitarea circulației capitalului peste granițe.