
Medicul Virgil Musta: ”Formele asimptomatice la copii nu au cum să fie depistate”
Medicul Virgil Musta de la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara avertizează că formele asimptomatice ale infectării cu Covid-19 la copii nu pot fi depistate și recomandă părinților, copiilor, autorităților și profesorilor o serie de măsuri pentru a preveni răspândirea cazurilor odată cu începerea anului școlar.
”E bine să înțelegem că nu vor exista zero riscuri în cazul trimiterii copiilor la școală, așa cum nici înainte de această pandemie, nimeni nu putea garanta faptul că, prin prezența la școală, copiii nu se puteau îmbolnăvi de alte boli transmisibile (mai ușoare sau mai severe) sau că nu ar putea transmite apoi astfel de boli celor din familie”, a spus medicul Virgil Musta, citat de Express de Banat.
„E adevărat că formele asimptomatice la copii nu au cum să fie depistate nici de părinți, nici de profesori și nici chiar de către medicii școlari. De aceea, există acest risc ca astfel de copii, aparent sănătoși, să fie prezenți la școală și să poată transmite virusul la alți copii sau cadre didactice, risc ce se încearcă a fi cât mai mult diminuat prin respectarea măsurilor de distanțare, igienă și de purtare a măștii în anumite situații”, a mai spus medicul.
Foto: Banatul Meu
Citește tot articolul pe Express de Banat
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
9 comentarii