Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un bărbat înarmat cu un cuțit a fost împușcat mortal de poliție miercuri, după ce a manifestat o atitudine „amenințătoare”, potrivit Le Figaro.
O sursă din poliție a declarat că incidentul a avut loc în apropierea centrului comercial La Valentine din arondismentul 11 al orașului. Bărbatul, în vârstă de aproximativ 50 de ani, a intrat într-un magazin cultural, înarmat cu un cuțit, după ce a amenințat trecătorii din parcare. Agentul de pază ar fi reușit să îl imobilizeze înainte de sosirea poliției. Când a văzut polițiștii, bărbatul s-a aruncat asupra lor, obligându-i să îl neutralizeze. În ciuda îngrijirii medicale, bărbatul a murit. Nu au existat alte persoane rănite.
„Mulțumesc polițiștilor curajoși care au neutralizat un individ amenințător, care purta un cuțit, într-o zonă comercială din Marsilia. Agresorul este mort. Nu există alți răniți”, a scris pe Twitter ministrul de interne Gérald Darmanin. În acest stadiu al anchetei, nu există indicii legate de terorism.
Mexican de Marsilia?
Allahu?
Rus?
Rogen?
Conteaza ce natie era?
Important e ca a fost lichidat. Si nu mai sunt nici pagube colaterale nici cheltuieli cu spitalizarea lui sau cu apararea la care ar fi avut dreptul in justitie. Subiect inchis.
Aviz amatorilor.
Bravo. O jigodie mai putin.
Interesant…, cum se pune problema la altii. La noi, din cate retin, cu individul inarmat de la hotelul din sectorul 1 care a fost impuscat, parca au pus politistii care l-au neutralizat sub acuzatie. Pana nu se ajunge si la noi la lucruri grave, nu se vor lua masuri la in vest. Asta e, ne place asa, ca la noi..