Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Candidatul desemnat de PNL pentru candidatura la funcţia de primar al municipiului Slatina, consultantul în comunicare Mario De Mezzo, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că de un an este membru al PNL Sector 1, iar în perioada 2003 – 2004 a fost membru PSD, transmite Agerpres.
Mario De Mezzo susţine că este o persoană „de dreapta” şi a spus că perioada în care a făcut parte din PSD se înscrie la capitolul „experienţe din care învăţăm”.
„Am mai fost (membru al altui partid n.r). Am fost membru PSD între 2003 şi 2004. Însă aş vrea să spun că (…) sunt lucruri pe care le faci, experienţe din care învăţăm şi ne maturizează. Dacă vei căuta, oricât vei vrea în ultimii 14 ani de zile, nu vei găsi altceva decât dreapta la mine”, a spus De Mezzo. El a adăugat că timp de aproximativ 10 ani până să se înscrie în PNL nu a fost membru de partid.
El a arătat că are proiecte pentru municipiul Slatina care vizează domeniul economic, sănătatea şi educaţia. „Vreau să fac din Slatina un oraş în care oamenii să se întoarcă”, a spus Mario De Mezzo.
PNL Slatina l-a desemnat luni pe consultantul în comunicare Mario De Mezzo drept candidatul partidului pentru funcţia de primar al municipiului Slatina.
Potrivit preşedintelui PNL Olt, Liviu Voiculescu, decizia desemnării lui De Mezzo pentru candidatura la funcţia de primar al Slatinei a fost luată după alegerile europarlamentare, după ce liberalii au analizat şi profilul candidatului preferat de electorat.
Foto: Mario De Mezzo / Sursa: Facebook
hai nu ma-nebuni. zi-i sa zbori. tot soldat al felixescului esti ?
Eu il cred. Nu pare a fi PSDist adevarat, fiindca nu a injurat pe nimeni si nu ne-a amenintat.
Si eu am invatat ; sa nu votez secaturi .
Îți trebuie multă răbdare sa asculți intervențiile acestui domn în emisiunile la care este invitat. L-aș intreba: dacă ai fost membru PSD, la tine nu se pune? Îl întrebi pe Cristian Terhes dacă nu-i este rușine ca a fost membru PSD…..