Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Procurorii DIICOT au trimis în judecată trei persoane acuzate de trafic de droguri de mare risc, deţinere ilegală de droguri de mare risc în vederea consumului propriu și cumpărare de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, potrivit unui comunicat al instituției. Surse judiciare au declarat pentru G4Media că una dintre persoane este Marina Pandarof, o tânără din Slatina despre care presa locală a scris că ar avea legături cu politicieni din Olt.
Celelalte persoane trimise în judecată sunt Marius Ușurelu din Slatina și Alexandru Harabagiu din București, potrivit surselor citate.
Comunicatul integral DIICOT:
Prin rechizitoriul din data de 31 iulie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura centrală, Secția de combatere a traficului de droguri au dispus trimiterea în judecată a 3 inculpați cercetați în stare de libertate, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor trafic de droguri de mare risc, deţinere ilegală de droguri de mare risc în vederea consumului propriu șI cumpărare de droguri de mare risc în vederea consumului propriu.
Din materialul probator administrat a rezultat că la data de 23.02.2022, unul dintre inculpați a fost prins în flagrant, pe o stradă din sectorul 1 al municipiului București, în timp ce deținea în autoturismul pe care-l conducea, cantitate de 2,38 grame cocaină, ambalată în trei punguțe. Drogul de mare risc descoperit asupra acestuia a fost preluat de la o inculpată în cauză, în baza unei înțelegeri prealabile, în scopul transportului către cumpărătorul final, un alt inculpat, care a și efectuat plata.
De asemenea, cercetările efectuate au mai relevat că la data de 06.10.2022, inculpata a deținut în locuința sa, pentru consum propriu, cantitățile de 0,31 grame cocaină și 0,57 grame cocaină în amestec cu alpha-PHIP, cofeină, fenacetină și benzocaină (droguri de mare risc).
Dosarul a fost înaintat spre competentă soluționare Tribunalului București.
2.38g, 0.31g, 0.57g. captura serioasa, nu gluma, demna de comunicat.
dar cand se „defecteaza” SCOMAR, intra tone, si tace toata lumea, nici pâs.
iar redactia… liberalism in sus si-n jos. pana la libertatea de decizie.