
Marea Britanie va continua testarea rapidă în ciuda îngrijorărilor cu privire la rezultate fals pozitive
Ministerul britanic al Sănătăţii a declarat că nu există planuri de a opri testarea rapidă pentru diagnosticarea COVID-19, după ce ziarul The Guardian a relatat că programul ar putea fi redus în Anglia din cauza îngrijorărilor cu privire la rezultatele fals pozitive, relatează Reuters, citată de Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
„Cu aproximativ una din trei persoane care nu prezintă simptome de COVID-19, testarea regulată, rapidă este un instrument esenţial de control împotriva răspândirii virusului pe măsură ce restricţiile sunt ridicate, ea oferind posibilitatea detectării cazurilor care altfel nu ar fi fost detectate”, a declarat un purtător de cuvânt al ministerului într-un comunicat.
„Testarea rapidă detectează cazurile rapid, adică cazurile pozitive se pot izola imediat, iar cifrele arată că la fiecare 1.000 de teste efectuate, există mai puţin de un rezultat fals pozitiv”, a adăugat el.
The Guardian a raportat joi că înalţi oficiali ar avea în vedere reducerea testării la scară largă a persoanelor fără simptome, din cauza îngrijorărilor legate de numărul tot mai mare de rezultate fals pozitive în locuri în care rata COVID-19 este scăzută, precum Londra.
Purtătorul de cuvânt al ministerului a declarat că modelele regionale se bazează pe dimensiuni mici ale eşantioanelor pentru a trage concluzii, adăugând că „nu există planuri pentru a opri programul universal”.
Marea Britanie a raportat 2.672 de noi cazuri de COVID-19 joi, în uşoară creştere faţă de 2.491 înregistrate miercuri.
În total, 32,44 milioane de persoane au primit o primă doză de vaccin împotriva COVID-19 până pe 14 aprilie şi 8,51 milioane de persoane a doua doză
Sursa foto: Comisia Europeană / Twitter
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank