Home » Articole » Marea Britanie încheie acorduri cu Angola și Namibia pentru returnarea migranților veniți ilegal sau infractori

Marea Britanie încheie acorduri cu Angola și Namibia pentru returnarea migranților veniți ilegal sau infractori

Marea Britanie încheie acorduri cu Angola și Namibia pentru returnarea migranților veniți ilegal sau infractori
sursa foto: Pixabay
Ascultă articolul

Guvernul de la Londra a anunțat sâmbătă că a ajuns la un acord cu Angola și Namibia pentru returnarea migranților ilegali și infractori, după ce autoritățile britanice au anunțat sancțiuni pentru statele care refuză cooperarea, relatează Sky News citat de Mediafax.

Guvernul a anunțat că Angola și Namibia au fost de acord să își îmbunătățească procedurile de returnare a cetățenilor lor aflați ilegal pe teritoriul Regatului Unit, respectând ceea ce autoritățile britanice au numit „standardul de aur” în materie de cooperare.

- articolul continuă mai jos -

Ministra de Interne, Shabana Mahmood, a declarat: „Ne așteptăm ca țările să respecte regulile. Dacă unul dintre cetățenii lor nu are dreptul să fie aici, trebuie să-l primească înapoi. Le mulțumesc Angolei și Namibiei și le salut cooperarea. Acum este momentul ca Republica Democrată Congo să facă ceea ce trebuie. Luați-vă cetățenii înapoi sau pierdeți privilegiul de a intra în țara noastră”.

Demersurile au fost realizate după ce ministra de Interne, în luna noiembrie, a anunțat că statele care refuză repatrierea migranților și a infractorilor respinși de autoritățile britanice vor suferi măsuri precum interdicții de viză.

Privind relația cu Republica Democrată Congo, oficialii britanici au anunțat că în ciuda unui contact limitat, statul nu a răspuns adecvat solicitărilor, precizând că dacă situația nu se îmbunătățește, s-ar putea ajunge la o suspendare totală a vizelor.

Potrivit ministerului de Interne, din iulie 2024, aproximativ 50.000 de persoane fără drept de ședere au fost deportate din Regatul Unit, ceea ce reprezintă o creștere de 23% față de perioada anterioară. În același interval, peste 7.000 de infractori străini au fost returnați în țările de origine.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole