Home » Articole » Marea Britanie găzduieşte în hoteluri 32.000 de solicitanţi de azil, deşi Starmer a promis să pună capăt politicii

Marea Britanie găzduieşte în hoteluri 32.000 de solicitanţi de azil, deşi Starmer a promis să pună capăt politicii

21 aug. 2025
Marea Britanie găzduieşte în hoteluri 32.000 de solicitanţi de azil, deşi Starmer a promis să pună capăt politicii
Sursa foto: © Viorel Dudau | Dreamstime.com
Ascultă articolul

Un număr de peste 32.000 de solicitanţi de azil erau găzduiţi în hoteluri în Marea Britanie la sfârşitul lunii iunie a acestui an, când numărul cererilor de azil a atins un nou record, relevă date oficiale publicate joi, în contextul în care subiectul îi provoacă mari probleme prim-ministrului Keir Starmer, transmite agenția de știri Reuters.

Guvernul laburist condus de Starmer se confruntă cu presiuni tot mai mari în legătură cu găzduirea în hoteluri a solicitanţilor de azil, după ce un consiliu local a obţinut o hotărâre temporară în justiţie în virtutea căreia tot migranţii cazaţi într-un hotel trebuie evacuaţi, transmite Agerpres.

Cifrele publicate de guvern arată că numărul migranţilor cazaţi în hoteluri a crescut cu 8% într-un an faţă de iunie 2024.

Totuşi, numărul total, care depăşeşte cu puţin 32.000, este cu 43% mai mic decât vârful de 56.042 înregistrat în septembrie 2023, şi puţin mai mic decât cifrele trimestriale din martie.

Premierul Starmer a promis să pună capăt înainte de viitoarele alegeri din 2029 politicii de folosire a hotelurilor pentru găzduirea a mii de solicitanţi de azil. O anchetă de opinie care sondează în mod regulat temele de îngrijorare ale britanicilor a arătat că imigraţia a devenit cea mai importantă pentru aceştia, în locul economiei.

- articolul continuă mai jos -

Tot conform datelor publicate joi, 111.000 de persoane au cerut azil în Marea Britanie între iulie 2024 şi iunie 2025, o creştere cu 14% faţă de intervalul anterior, depăşind vârful precedent de 103.000 consemnat în 2002.

Starmer a promis de asemenea că va stopa sosirea migranţilor care folosesc ambarcaţiuni mici pentru a traversa Canalul Mânecii. Numărul lor a depăşit 27.000 în anul în curs.

Comentarii
  • Dl Starmer e un papagal total. Cat ar costa guvernul UK sa inchirieze avioane si sa ii returneze pe solicitantii de azil in locurile de unde au venit ?
    Cat de stupid sa fii sa nu realizezi că majoritatea acestor refugiați vin pt ajutoare sociale , nu pt a munci si a se integra.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Citește și