Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Sute de manifestanţi s-au adunat sâmbătă în faţa sediului televiziunii BBC din Londra, Broadcasting House, înaintea unui marş pro-palestinian.
Reamintim că postul naţional public de televiziune din Marea Britanie s-a confruntat cu critici în ultimele zile pentru că şi-a menţinut poziţia editorială de a nu folosi termenul „teroristi”, pentru gruparea militanților palestinieni Hamas, deși UE, SUA, Marea Britanie și țările europene au declarat aceast grupare drept teroristă.
Pe de altă parte, clădirea BBC din Londra a fost vandalizată cu vopsea roșie în timpul nopții, relatează metro.co.uk.
În imaginile distribuite pe platforma X (fostă Twitter), intrarea în clădire apare acoperită în întregime de vopsea roșie împrăștiată pe podea, pe numeroasele uși rotative din sticlă și pe pereții din ambele părți.

sursa foto: Twitter / X
Victoria Derbyshire, gazda de la Newsnight, a scris: „Tocmai am ajuns la serviciu. Aceasta este intrarea principală la BBC în această dimineață’.
Radiodifuzorul și DJ-ul de radio Edward Adoo a împărtășit imagini cu situația din această dimineață, spunând: „Tocmai am ajuns la BBC, intrarea principală este blocată, cineva a pulverizat vopsea roșie la intrare.
Petru Clej NU mai scrie la G4 Media ?
Cand foamea de audienta bate bunul simt Daca hamas nu e organizatie terorista (recunoscuta astfel de majoritatea democratiilor) atunci BBC e anexa radio moscova