Home » Analize » Manevre ale militarilor americani în Lituania, pe fondul creşterii tensiunilor cu Belarus

Manevre ale militarilor americani în Lituania, pe fondul creşterii tensiunilor cu Belarus

Manevre ale militarilor americani în Lituania, pe fondul creşterii tensiunilor cu Belarus
Ascultă articolul

Câteva sute de militari americani au început să sosească sâmbătă în Lituania, ţară membră a NATO, pentru un exerciţiu în apropiere de frontiera cu Belarus, unde tensiunile cresc ca urmare a unui scrutin prezidenţial contestat, notează AFP, preluată de Agerpres.

Peste 10 tancuri Abrams au trecut frontiera lituaniană venind din Polonia, sâmbătă după-amiază, potrivit unui fotograf al AFP.

- articolul continuă mai jos -

Desfăşurarea, care va dura până în noiembrie, a fost „prevăzută anterior şi nu are nicio legătură cu niciun eveniment din regiune”, a transmis într-un comunicat Ministerul Apărării lituanian.

Vilnius a oferit adăpost reprezentantei opoziţiei belaruse Svetlana Tihanovskaia şi, împreună cu vecinii săi baltici, Estonia şi Letonia, l-a înscris pe preşedintele Aleksandr Lukaşenko pe lista neagră a persoanelor considerate indezirabile.

Acestea nu sunt primele manevre ale militarilor americani în Lituania, aminteşte AFP. În timpul unei vizite la Vilnius, în iulie, secretarul american al Armatei, Ryan McCarthy, a declarat că ţara sa va continua să desfăşoare sute de soldaţi pentru exerciţii.

În urmă cu trei ani, NATO a desfăşurat rotaţii permanente de trupe în Polonia şi în statele baltice, pe fondul politicii considerate agresive a Moscovei, mai ales după anexarea în 2014 a peninsulei ucrainene Crimeea.

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole