Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Interpretul de manele Nikolas Prym a fost reţinut pentru 24 de ore, ulterior fiind plasat sub control judiciar, într-un dosar de înşelăciune. El ar fi luat 2.000 de euro de la o persoană pentru a-i cânta la nuntă, dar nu s-a prezentat la eveniment, relatează News.ro.
”Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu au documentat activitatea infracţională a unui bărbat, de 30 de ani, din oraşul Bragadiru, judeţul Ilfov, bănuit de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune”, a transmis, luni, IGPR, într-un comunicat de presă.
Sursa citată a precizat că, data de 8 decembrie 2021, în urma încheierii unui contract pentru prestarea unor servicii muzicale, ar fi indus în eroare un bărbat, de 35 de ani, din municipiul Giurgiu, cu privire la faptul că se va prezenta la nunta acestuia, din data de 28 mai 2022, în intervalul orar 23.00 – 01.00, însă acesta nu s-ar fi prezentat şi nu ar fi prestat serviciile muzicale, însuşindu-şi, în mod nejustificat, 2.000 de euro, primiţi în urma semnării contractului.
Surse judiciare au precizat, pentru News.ro că bărbatul acuzat de înşelăciune este interpretul de manele Nikolas Prym.
Acesta a fost găsit, în 10 decembrie, pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă şi, ulterior, condus la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu.
El a fost iniţial reţinut pentru 24 de ore, ulterior fiind plasat sub control judiciar, pentru 60 de zile.
Ma scuzati da’ cine p1m este Nikolas Prym asta? Trebuia sa spuna simplu, un escroc a inselat un om cu 2000 de euro.
Ehe, nu prea umbli pe la biblioteca…
Vai de mine, domnu Kafka, la atâta incultură nu mă așteptam din partea dvs… :)))))