Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Maia Sandu a primit-o pe șefa diplomației UE, Kaja Kallas, în ajunul Zilei Europei, în timp ce Nicușor Dan a anulat evenimentul la care urma să participe și Roberta Metsola, șefa Parlamentului European.
Președinte Republicii Moldova a organizat un concurs cu tineri, cu și despre Uniunea Europeană, în 8 mai, la care a participat și luat cuvântul Kallas, iar în 9 Mai, când UE a celebrat 76 de ani de la Declarația Schuman, considerată a fi baza construcției europene, l-a primit pe președintele Ciprului, Nikos Christodoulides, dat fiind faptul că Cipru deține Președinția Consiliului UE:
Prin contradicție, Nicușor Dan a surprins opinia publică atunci când a anulat evenimentul aniversar de Ziua Europei care ar fi urmat să aibă loc sâmbătă. Decizia a venit imediat după ce Guvernul Bolojan a căzut în urma moțiunii de cenzură inițiată de PSD-AUR și susținută de tot polul extremist și minorități, față de care G4Media a arătat aici că președintele nu numai că nu a avut nicio reacție, dar a susținut-o complice.
După ce România a rămas fără un guvern cu puteri depline într-un context cu multiple crize și o situație economică dificilă, mare parte a societății civile l-a taxat pe președintele Dan, reacțiile negative au curs valuri în social media la adresa președintelui și, conform surselor G4Media, mulți dintre invitații de Ziua Europei au boicotat evenimentul de sâmbătă la care urma să participe și președinta Parlamentului European, Roberta Metsola.
Administrația prezidențială a anunțat invitații că evenimentul se anulează, sub pretextul că președintele și echipa sa sunt ocupați cu gestionarea crizei politice interne. Jurnalistul Cristian Pantazi a explicat aici de ce anularea evenimentului dedicat Zilei Europei este o gafă majoră a președintelui și de ce argumentele administrației prezidențiale sunt simple pretexte.
Apoi, sâmbătă, fix atunci când Europa a celebrat 76 de ani de când au fost puse bazele Uniunii Europene, în urma declarației rostite de ministrul francez de Externe Robert Schuman (”Declarația Schuman”), Nicușor Dan a atacat dur Uniunea Europeană, într-un discurs a cărui retorică amintește de reproșurile lui Donald Trump, cu accente din discursul ”suveranist” al AUR, despre o Românie care ”a fost slabă” în raport cu UE.
Dan a spus că Europa ”a acționat ideologic”, că este un subiect care în loc de dezbatere ”are lozinci”, că ”a greșit” de mai multe ori și că Europa ”și-a neglijat industria de apărare” – acuzație repetată frecvent de Trump în discursurile sale referitoare la Europa. Președintele a mai afirmat că România a fost uneori „slabă” în negocierile europene și că nu și-a apărat suficient de coerent interesele în interiorul UE. Vezi aici discursul video al lui Nicușor Dan.
Dan a mai transmis, preluând retorica lui Trump, că Europa și România au nevoie ca ”Uniunea Europeană să aibă un parteneriat corect, solid, echitabil cu Statele Unite, și România este un susținător al unui astfel de parteneriat”.
G4Media a arătat aici de ce lui Trump îi convine o Europă slăbită și aici de ce America lui Trump și Vance nu mai este aliatul pe care Europa și România pot conta.
Moldovenii au presedinte. Si vor sa fie parte a UE. Noi avem un pres pesedist de care isi sterg picioarele gibonii mufati la banii statului. Daca nu doarme mediteaza….si cand deschide gura spune numai tampenii. Un tocilar fara prea multa minte, a carui minte a ramas prinsa in ecuatia de gradul doi. Pacat de Bolojan….a ramas singur in fata covrigarilor, „alta intrebare”, stiucilor si altor muhaiale……
Nicusor s-o fii dus la vreo manastire sa se reculeaga. De preferat pe la Sambata, aproape de fieful rezistentei anticomuniste. A varsat si-o lacrima la mormantul lui Ogoraru …… Deh, Vexler, asta…..
Si apoi o luam de la inceput cu pro-occidentalismul……
Pai nu, s-a germinatideea de pro-occidentalism. Guvernul si deci Romania, ca asa a hotarat adeptii MAGA din Romania, deci nu adeptii unei Romanii puternice, adeptii MAGA , sa ne transformam din pupatori de moaste europene in pupatori de cut trumpist
Bravo, Maia Sandu!
…
România NU are un parteneriat cu Uniunea Europeană,
România ESTE parte a Uniunii Europene,
România este Uniunea Europeană.
…
Iluștrii consilieri Burnete și Lazurcă și lojile care îi recomandă pe ei pun în pericol securitatea națională a României.
Nu uita de Matei Paun, rusofil, cu care ND colaboreza.
@Alena: face ND extrem de multe greseli.
Dar Paun nu e pro-rus. Sa fim seriosi!
Sau ma rog. Nu cred! Omul a zis ca acolo nu mai are afaceri.
Alena, ăla nu-i neapărat rusofil, e mai degrabă cu cine-i dă bani.
Dar e venit pe lângă N Dan pe altă filiație.
Vezi cum au emigrat părinții lui Matei Păun în SUA pe vremea lui Ceaușescu.
nu ai voie motiune, ca altfel esti extremist si pro rus. Trebuie doar sa laudam guvernul bolojan si pe comisia europeana, exact cum era in comunism laudat nea nicu
Spune pe cine trebuie sa laudam? AUR,PSD,SOS,POT? Recunoasterea realitatii in care ne aflam este un subiect greu pentru ca multi CRED dar NU CUNOSC.