Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
UPDATE 3: Șoferul arestat se numește Salim El Koudri, în vârstă de 31 de ani, absolvent de economie. S-a născut în Italia, părinții săi fiind marocani. Ar fi urmat tratament la un centru de sănătate mintală până în 2024, potrivit presei locale.
UPDATE 2: Primarul Massimo Mezzetti a declarat pentru agenţia de presă Ansa şi ziarele locale că şapte persoane au fost rănite, dintre care două grav, relatează AFP preluată de Agerpres.
Conform primelor rapoarte, şoferul „s-a îndreptat cu maşina spre trotuar, lovind şi o bicicletă, apoi s-a izbit în plin de o femeie, care a suferit cele mai grave răni, având picioarele zdrobite”, a declarat primarul Mezzetti.
„A fost văzut cu o armă în mână, dar nu a reuşit să înjunghie pe nimeni. Se pare că a încercat să lovească pe cineva”, a continuat primarul.
Anterior, presa italiană relatase că maşina s-a izbit de vitrina unui magazin după ce a lovit mai multe persoane, iar şoferul a înjunghiat un trecător care a încercat să-l oprească.
„Trebuie să înţelegem natura acestui act, dar este un eveniment dramatic, sunt profund afectat. Indiferent de natura sa, este o chestiune extrem de gravă. Dacă ar fi un atentat, ar fi şi mai grav”, a subliniat Mezzetti.
UPDATE: Şapte persoane au fost rănite sâmbătă după ce o maşină a intrat în mulţime în centrul oraşului Modena, din nordul Italiei, a declarat poliţia, relatează Reuters preluată de Agerpres.
Poliţia a anunţat că şoferul, un bărbat în vârstă de 30 de ani, a fost arestat şi nu mai reprezintă niciun pericol.
Articolul inițial: Mai multe persoane au fost rănite sâmbătă după ce o maşină a intrat în mulţime în centrul oraşului Modena, din nordul Italiei, a anunţat presa italiană, relatează Reuters.
Maşina s-a izbit de vitrina unui magazin, iar şoferul a înjunghiat un trecător care a încercat să-l oprească, a precizat sursa citată, potrivit Agerpres.
Vom reveni