Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Mai multe plaje din estul insulei spaniole Mallorca au fost grav deteriorate şi au rămas fără nisip în urma ciclonului Gloria de luna trecută, informează DPA, citată de Agerpres.ro.
„Peste 50% din nisipul de pe litoralul nostru cu o lungime de 1,8 kilometri a fost luat de ape şi dus în mare”, a declarat Marcial Rodriguez, reprezentant al asociaţiei de turism din staţiunea Cala Millor.
Furtuna Gloria, care a staţionat timp de trei zile deasupra insulei spaniole, a distrus de asemenea numeroase turnuri de salvamari şi facilităţi sanitare.
Ploi torenţiale şi valuri înalte de mai mulţi metri au provocat pagube estimate la 11,2 milioane de euro, potrivit cotidianului Ultima Hora.
Plajele din Manacor, Son Servera, Felanitx, Capdepera, Sant Llorenc, Santanyi şi Pollenca au rămas complet lipsite de nisip.
Articolul continuă mai jos
Autorităţile locale speră să primească un ajutor imediat din partea Guvernului de la Madrid pentru a putea să refacă aceste plaje înainte de debutul noului sezon turistic. Acest proces va fi îndelungat şi costisitor, întrucât pe unele plaje din Son Servera au rămas doar stânci golaşe. Alte plaje sunt acoperite în prezent cu un strat gros de peste un metru de alge, au explicat autorităţile locale.
Numai în Sant Llorenc este nevoie de peste 3.000 de metri cubi de nisip pentru refacerea tuturor plajelor.