Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministerul Afacerilor Externe anunţă, vineri, organizarea unui concurs de admitere în Corpul diplomatic şi consular al României, pentru ocuparea a 5 posturi diplomatice vacante pentru profilul Afaceri Juridice – drepturile omului, relatează News.ro.
„În conformitate cu Legea nr. 269/2003 privind Statutul Corpului diplomatic şi consular al României, cu modificările şi completările ulterioare, cu Hotărârea de Guvern nr. 16/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Externe, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu Ordinul ministrului afacerilor externe nr. 732/2021 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursurilor pentru admiterea în Corpul diplomatic şi consular al României (Regulamentul), publicat în Monitorul Oficial nr. 290/23.03.2021, Ministerul Afacerilor Externe anunţă organizarea unui concurs de admitere în Corpul diplomatic şi consular al României (CDCR) pentru ocuparea a 5 posturi diplomatice vacante pentru profilul Afaceri Juridice – drepturile omului”, anunţă, vineri, Ministerul Afacerilor Externe.
Potrivit sursei citate, calitatea de membru al Corpului diplomatic şi consular al României poate fi dobândită ca urmare a promovării concursului de admitere, de persoana care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
Bibliografia generală de concurs şi bibliografia specifică de concurs pentru profilul Afaceri Juridice – drepturile omului – Cod post JURDO2022 pot fi consultate AICI.
Dosarele de înscriere la concurs vor fi depuse electronic, în perioada 8 – 18 decembrie 2022.
Formularul electronic de înscriere va fi disponibil în perioada 8 decembrie 2022 (ora 00:00:00, ora României) – 18 decembrie 2022 (ora 23:59:59, ora României).
Proba testului-grilă se va desfăşura online pe platforma https://cariera.mae.ro/.
Proba scrisă se va desfăşura în condiţiile prevăzute de Regulament. Informaţiile cu privire la data şi locul desfăşurării se vor publica pe pagina de internet a Ministerului Afacerilor Externe, www.mae.ro, la secţiunea Cariere – „Oportunităţi de angajare”.
Proba interviului se va desfăşura cu prezenţă fizică la sediul Ministerului Afacerilor Externe, conform programării candidaţilor admişi pentru această probă, care se va publica, în condiţiile prevăzute de Regulament, pe pagina de internet a Ministerului Afacerilor Externe, www.mae.ro, la secţiunea Cariere – „Oportunităţi de angajare”.
Suna a banc😃 La acest nivel numai de vre o selectie corecta nu-i banuiesc.
Și eu chiar voiam să mă înscriu, dar nu am origini sănătoase! 😂😂😂
Concursul e joi, dar posturile s-au dat de marţi.
toate cele 5 posturi sunt la departamentul „drepturile omului”
va vine sa credeti ca platim un asemenea departament???
Păi cum altfel să rămână prin alte țări cei condamnați ptr diverse infracțiuni comise aici?
Concursul este trucat. Se vor promova neamurile celor din SIE.
Da,dar au nevoie de umplutura,ca altfel bate la ochi!
Nicio diferenta dintre un stat totalitar si statul roman , locurile libere la stat sunt ocupate numai de pile ,neamuri ,amante sau de cei impusi pe cale de partid , Romania stat condus de incompetenti ,hoti, excroci si prosti , cu asemenea conducatori niciodata nu o sa fim egali Austriei ,Olandei sau Suediei .