G4Media.ro

MAE: Începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană cu Ucraina şi Republica…

sursa foto: Captura video

MAE: Începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană cu Ucraina şi Republica Moldova este pasul firesc şi recunoaşterea meritelor acestor ţări

Începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană cu Ucraina şi Republica Moldova este „pasul firesc” şi recunoaşterea meritelor acestor ţări, a afirmat, vineri, ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, în cadrul unei declaraţii de presă alături de viceprim-ministrul pentru integrare europeană şi euroatlantică al Ucrainei, Olga Stefanişina, relatează Agerpres.

Şefa diplomaţiei române a reiterat sprijinul „clar” al României pentru anunţarea deschiderii negocierilor de aderare la Uniunea Europeană cu Ucraina şi Republica Moldova, la Consiliul European de săptămâna viitoare.

„Este pasul firesc care dă recunoaşterea necesară şi meritată eforturilor atât ale Ucrainei, cât şi ale Republicii Moldova”, a arătat ea.

Odobescu a spus că „poziţia României este fundamentată pe principiul meritelor individuale ale statelor candidate, element definitoriu al politicii de extindere a Uniunii Europene”.

Mai mult, ea a remarcat că, în cazul Ucrainei, „vorbim de un efort administrativ convingător şi totodată impresionant prin anvergură. Este cu atât mai notabil faptul că acest efort a fost întreprins în condiţii extrem de dificile, ale războiului de agresiune al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei”.

„Depunem împreună eforturi pentru ca la finalul Consiliului European de săptămâna viitoare să avem deciziile pe care Ucraina, Moldova şi România le aşteaptă”, a spus aceasta.

La rândul său, Olga Stefanişina a afirmat că Ucraina „a depus eforturi enorme în timpul războiului, a mobilizat toate partidele politice, tot Guvernul, administraţia, societatea civilă, pentru a produce transformări, pentru a depăşi blocajele şi problemele”.

„Am făcut progrese importante, care au fost evaluate nu doar de Comisia Europeană, ci şi de Consiliul Europei, de Comisia de la Veneţia, de GRECO”, a subliniat ea.

Începerea negocierilor, a adăugat vicepremierul ucrainean, ar fi un semnal pentru întreaga Europă şi pentru ţările care aspiră la integrare europeană.

„Suntem în momentul în care Comisia Europeană şi-a încheiat expertiza şi a decis să recomande începerea negocierilor de aderare cu Ucraina şi Moldova. Abordarea bazată pe merite este una vitală pentru noi. (…) Vedem zero motive pentru un veto împotriva procesului de extindere a UE, împotriva începerii negocierilor cu Ucraina şi cu Republica Moldova. Cred că este nevoie să fie făcute toate eforturile posibile pentru a mobiliza spiritul de unitate”, a punctat Stefanişina, care a adăugat că este încrezătoare în sprijinul deplin al României.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. …Deci, vor intra și Ucraina și Republica Moldova în Schengen înaintea României!