Home » Sportz » Lui Cristi Chivu i se pregătește o echipă stelară la Inter, transmite Gazzetta dello Sport

Lui Cristi Chivu i se pregătește o echipă stelară la Inter, transmite Gazzetta dello Sport

1464
Lui Cristi Chivu i se pregătește o echipă stelară la Inter, transmite Gazzetta dello Sport
Cristi Chivu / Sursa foto: Isabella Bonotto / Anadolu/ABACAPRESS.COM / Mediafax Foto
Ascultă articolul

Inter a cucerit titlul cu numărul 21 din istoria sa, iar acum echipa trebuie întărită pentru viitorul sezon. Cristi Chivu a impresionat la debutul ca antrenor la formația lombardă, iar acum conducătorii trupei de pe „Giuseppe Meazza” vor să îi aducă transferuri importante.

„Magicul Chivu”, pregătit pentru prelungirea contractului cu Inter, anunță Gazzetta dello Sport

- articolul continuă mai jos -

Inter pregătește transferuri importante pentru Chivu în sezonul viitor

„Inter se pregătește pentru o perioadă cu transferuri de top”, transmite sursa citată.

„Se preconizează mișcări importante pe piața transferurilor. Conducerea Interului a alocat deja 50 de milioane de euro, sumă care ar putea crește în cazul unei vânzări a lui Bastoni la FC Barcelona”, avertizează Gazzetta dello Sport.

Există o echipă Inter care a cucerit Italia dominând și o alta care vrea „să se nască prin schimbare”, adaugă sursa citată.

După un sezon de succes (la care se poate adăuga câștigarea Cupei ltaliei: finală pe 13 mai, pe Olimpico, cu Lazio), Cristi Chivu vrea să-și pună amprenta pe reconstrucție, adică pe transferurile din această vară.

Vor pleca nume consacrate precum Sommer, Darmian, Acerbi, De Vrij și Mkhitaryan, toți la final de contract.

Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu Alessandro Bastoni, dorit cu insistență de FC Barcelona.

„Fotbalul s-a schimbat, acum campionatele nu se mai câștigă cu cele mai bune apărări, ci cu cele mai bune atacuri”, a explicat recent Chivu.

Cristi Chivu, lăudat după titlul câștigat cu Inter: „Îl va depăși pe Mircea Lucescu”

Se vorbește despre jucători imprevizibili care să aducă surprize în timpul meciurilor. Mijlocași precum Kone de la Roma sau Ederson de la Atalanta, jucători rapizi precum Moussa Diaby, care fusese deja solicitat de la Al Ittihad în ianuarie.

Jucători de bandă în stilul lui Marco Palestra de la Cagliari, plus Jones de la Liverpool în postul de vice-titular pentru Calhanoglu.

De asemenea, Inter îl are de mult timp în vizor pe Guglielmo Vicario de la Tottenham, un portar văzut drept înlocuitorul ideal pentru Sommer.

Există un acord cu fundașul central bosniac Tarik Muharemovic de la Sassuolo. În plus, există interes pentru fundașul spaniol Mario Gila de la Lazio, plus Oumar Solet de la Udinese.

Sunt nume care îi pot completa lui Cristi Chivu un lot important valoric cu care antrenorul român să-și apere la anul titlul de campion, dar și să reușească un traseu glorios în Champions League.

Salariu dublat până la 5 milioane de euro

Actualul contact al lui Chivu cu Inter este valabil până în vara lui 2027. Va fi însă extins până în iunie 2029 (oficial până în 2028, dar cu posibilitatea de prelungire automată în anumite condiții cu încă un an).

Dacă în prezent are un salariu de 2,5 milioane de euro, Chivu va avea parte de o creștere semnificativă a remunerației. Se vorbește de aproximativ 5 milioane de euro, un salariu de top pentru un antrenor care a confirmat încă de la primul sezon.

Antonio Conte câștigă la Napoli 9 milioane de euro plus bonusuri (cel mai bine plătit din Serie A), în timp ce Max Allegri are 5,5 milioane la Milan.
Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole